Bărbat reținut după ce a condus beat, fără permis și a făcut...

Bărbat reținut după ce a condus beat, fără permis și a făcut accidente într-un oraș din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 54 de ani a reușit mai multe „performanțe” într-o singură călătorie, după ce s-a urcat beat și fără permis la volan. Acesta a intrat într-o mașină pe care a răsturnat-o și s-a oprit în cele din urmă într-un stâlp de electricitate din Sânnicolau Mare.


„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 12:25, un bărbat de 54 de ani a condus un autoturism, pe strada Gheorghe Crișan, din Sânnicolau Mare, iar la intersecția cu strada Decebal, a intrat în coliziune cu un autoturism, care, în urma impactului, s-a răsturnat în afara părții carosabile, rezultând doar pagube materiale.

După impact, conducătorul auto, de 54 de ani, și-a continuat deplasarea, acroșând ulterior un stâlp de electricitate pe strada Victor Babeș, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în canalul de colectare a apelor pluviale de pe strada Avram Iancu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea bărbatului pe o durată de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului””, a transmis IPJ Timiș.

Bărbatul a fost introdus în arestul poliției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.