
În urma comunicatului transmis de Prefectura Timiș referitor la situația gestionării deșeurilor în județ, Consiliul Județean Timiș (CJT) a emis un drept la replică prin care oferă o serie de precizări pe care le consideră necesare pentru corecta informare a publicului.
CJT afirmă că anumite informații prezentate public nu reflectă situația reală din teren și subliniază că, în acest moment, colectarea deșeurilor se desfășoară conform legislației și a fluxurilor aprobate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în baza propunerilor formulate de ADID Timiș. Consiliul Județean precizează că, prin demersurile realizate în colaborare cu ADID, a fost posibil transferul temporar al deșeurilor către județele Arad și Hunedoara.
Potrivit CJT, întâlnirile convocate pentru soluționarea situației au inclus reprezentanți ai mai multor instituții – Consiliul Județean, Primăria Timișoara, Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului – precum și operatori de salubritate.
Instituția subliniază că este important ca discuțiile tehnice purtate în aceste ședințe să fie reflectate complet și corect.
În ceea ce privește deponeul de la Ghizela, CJT reiterează că închiderea celulei 2 a fost decisă în urma controalelor Gărzii de Mediu, care au constatat nerespectări ale legislației de mediu. Consiliul Județean consideră că instituțiile statului trebuie să acționeze strict în baza concluziilor specialiștilor și cu prioritatea protejării cadrului legal și a interesului public.
Totodată, CJT afirmă că, în prezent, deșeurile sunt colectate, tratate și valorificate în condițiile impuse de legislația de mediu, iar autoritățile județene continuă să caute soluții legale și funcționale pentru perioada următoare.
Consiliul Județean anunță că ia în considerare informarea Ministerului Afacerilor Interne cu privire la situația existentă și la pașii necesari pentru menținerea continuității serviciului de salubritate în județ.
Sediul RETIM a fost mutat la Oradea
Grupul de firme RER, din care face parte și RETIM Ecologic Service S.A., precizează că mutarea sediului social în municipiul Oradea are scopul de a comasa sediile sociale la nivel de grup, fără a afecta activitatea de la punctele de lucru existente în județele Timiș, Arad, Alba sau Bihor.
RETIM subliniază că schimbarea sediului social nu afectează plata taxelor și impozitelor locale sau naționale:
- Impozitele și contribuțiile sociale continuă să fie declarate și plătite prin Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
- Taxele locale aferente activităților desfășurate în județul Timiș se plătesc în continuare la autoritățile locale din Timiș.





