Doi tineri din Timișoara, reținuți după ce au atacat o bătrână de...

Doi tineri din Timișoara, reținuți după ce au atacat o bătrână de 77 de ani în casa scării (video)

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au reținut doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.

Cazul a ajuns în atenția poliției pe 3 noiembrie, când o femeie de 77 de ani din Timișoara a sesizat faptul că, în jurul orei 14:00, a fost victima unui jaf.

Potrivit plângerii, în timp ce se afla la parterul imobilului de domiciliu, lângă lift, victima ar fi fost bruscă de unul dintre tineri, care i-a smuls poșeta ce conținea bani, acte și bunuri personale.


La comiterea faptei a participat și celălalt tânăr.

În urma verificărilor și a multiplelor activități specifice de investigare, polițiștii au reușit identificarea rapidă a celor doi suspecți.

Pe 12 noiembrie, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzațiile menționate. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.