
Sătpmâna trecută, în Timișoara au avut loc două evenimente deosebite în cadrul cărora pasionații de muzică au avut parte de prezența lui Franz Metz, un cercetător care aduce la lumină comori uitate din patrimoniul cultural al Banatului.
În cadrul Festivalului „Zilele Școlii Muzicale Timișorene”, sâmbăta trecută la Liceul Ion Vidu, a avut loc lansarea metodei de pian „Klavierschule, Lugoj 1760”, cea mai veche metodă de pian de pe teritoriul României, o conferință cu muzicologul dr. Franz Metz.

Tot săptămâna trecută, la Casa Guttenbrunn din Timișoara a avut loc lansarea cărții „Novacek.
Istoria unei familii de muzicieni din Timișoara”. Evenimentul a inclus și conferința dedicată familiei de muzicieni Nováček – o dinastie cu rădăcini cehești care a influențat profund viața muzicală a Europei Centrale. Istoria acestor artiști extraordinari care au lăsat o amprentă asupra lumii muzicale a secolului XIX în locuri ca Praga, Horazdovice, Biserica Albă, Timisoara, Berlin, Sankt Petersburg, Sofia, Bucuresti, Belgia, Olanda, New York, Boston, Budapesta sau Helsinki.

Dr. Franz Metz (n. 1955, Darova, Banat) este organist, dirijor şi muzicolog-istoric renumit pentru cercetările sale în domeniul muzicii din Banatul istoric. A studiat la Bucureşti, a susţinut concerte şi a întemeiat orchestre în Banat, şi în prezent este implicat în editarea şi promovarea arhivelor muzicale din regiune.





