
Pompierii Detașamentului 2 Timișoara au intervenit astăzi pe strada Drubeta pentru a gestiona un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Echipajele de urgență, inclusiv o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ, s-au deplasat la fața locului pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) și pentru a acorda primul ajutor.
În cele două vehicule se aflau în total trei persoane.
În urma impactului, două victime de sex feminin au necesitat îngrijiri medicale și au fost preluate de ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), fiind transportate la spital.
UPDATE „O femeie, de 21 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Calea Șagului înspre Calea Martirilor, iar, la un moment dat, la intersecția cu strada Drubeta, ar fi efectuat virajul la stânga și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat, de 42 de ani.
În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv femeia de 21 de ani și o femeie, de aceeași vârstă, pasageră în același autoturism. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.





