div class="wp-block-image">


Așezată în vestul județului Timiș, nu departe de granița cu Serbia și Ungaria, comuna Dudeștii Vechi are o particularitate aparte, prin componenta ei etnică, cei mai mulți locuitori ai comunei fiind și astăzi bulgari catolici care păstrează de secole tradiții culturale proprii, reprezentând o comunitate inedită în zonă.
Așezarea, atestată documentar încă de la începutul secolului al XIII-lea, aparținea de cetatea Cenadului și se bucura de unele privilegii dar a fost părăsită de locuitori în secolul al XVI-lea, după ce a ajuns sub stăpânire turcească. Administrația militară austriacă a adus în Banat coloniști bulgari catolici din orăşelul Chiprovtsi (Ciprovţi) din nord-vestul Bulgariei, aflat în apropierea graniţei cu Serbia. Locuitorii din zonă, cunoscuți ca bulgari pavlicheni, care se opuneau de mai multe secole preceptelor bisericii ortodoxe, au fost influențați de-a lungul timpului și de catolici colonizați în zonă, care au avut un rol important în răspândirea catolicismului în aceste locuri.
Din diferite documente ale vremii reiese că voievozii români au dat ciprovcienilor privilegii cu diplome şi multe facilităţi ca să desfăşoare comerţ în ţările române, căci fiind buni meșteșugari, şi-au vândut mărfurile în întreg Imperiul Otoman şi în ţările vecine acestuia. Datorită dezvoltării orașului, Ciprovţi a devenit centrul catolicismului în Bulgaria. Tot aici s-au creat premisele răscoalei împotriva turcilor în secolul al XVII-lea. Încurajaţi de eşecul otomanilor la asediul Vienei din 1683, cinci ani mai târziu, populația din zona Ciprovţi s-a răsculat împotriva otomanilor, dar răscoala a fost zădărnicită și o parte din cei care s-au putut salva au părăsit orăşelul, pornind în pribegie, câteva sute de familii trecând în nordul Dunării.
După mulți ani de peregrinare, au venit prin sudul Banatului, sub protecția autorităților austriece și în 1738 au fost aşezaţi pe teritoriul așezării depopulate cunoscută sub numele de Óbesenyö – Stár Bišnov în bulgară (Beșenova Veche redenumită ulterior Dudeştii Vechi), unde s-au stabilit definitiv. În scurt timp, locuitorii au edificat primăria, biserica, școala și magazia de cereale, iar Dobre Fermendjin, căpetenia care i-a condus în timpul pribegiei, a devenit primul primar al așezării. Primilor locuitori li s-au adăugat în jur de 200 de familii de bulgari venite de la Lovrin, pentru care Beșenova a devenit noua casă. Împreună cu bulgarii din Vinga, sunt singurii bulgari catolici din Banat, stabiliți aici de aproape trei secole. Ei au renunțat la scrierea slavă și folosesc alfabetul latin, vorbesc o limbă în care și-au făcut loc multe cuvinte de origine germană, maghiară, română sau sârbo-croată sub influența diferitelor culturi din provincie dar au păstrat trăsăturile specifice etniei lor.
Amatorii de pescuit au la dispoziție la Dudeștii Vechi un lac de aproape șase hectare, populat cu o mare varietate de specii, precum crap românesc, șalău, știucă sau somn, în sezonul de pescuit existând și posibilitatea campării cu cortul. Pescarii pot folosi și trei bărci cu ajutorul cărora pot căuta locul ideal pentru aruncarea undiței, bucurându-se în același timp de liniștea și aerul curat al locului.
În urmă cu două decenii, în comună s-a înființat un muzeu al bulgarior, care dorește să conserve istoria acestora pe meleagurile timișene. Muzeul se află într-o clădire construită în 1871, aflată pe strada principală, și prezintă o mare varietate de obiecte specific bulgare, de la hărți și documente istorice și obiecte de artă la numeroase piese etnografice – ceramică, unelte gospodărești, mobilier, țesături – precum și reconstituiri de interioare, iar în fața muzeului sunt expuse vechi dispozitive de stingerea incendiilor. Începând din această toamnă, 14 muzee rurale din satele bănățene, printre care și cel din Dudeștii Vechi, sunt incluse în proiectul „Muzeul – de pe uliță pe ecran. Banat” pe platforma națională www.muzeedelasat.ro, pentru ca patrimoniul acestora să devină accesibil publicului larg în format 3D interactiv, integrat în Google Street View, Google Maps și Google Earth. Lansarea oficială a acestuie proiect va avea loc la sfârșitul acestui an.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1804 de către bulgarii pavlicheni, locuitori ai comunei, a cărei limbă liturgică este bulgara veche. Altarul principal, deasupra căruia se găsește un tablou care o reprezintă pe Sfânta Fecioară, ornamentele din lemn de deasupra lui precum și cele două statui laterale suflate în aur sunt făcute la Budapesta, iar în regiunea austriacă Tirol au fost comandate altarele laterale și statuile de deasupra lor, făcute de Jozu Runggaldier. Băncile au fost aduse din Kikinda iar orga cu 20 de registre și 980 de fluiere, care se păstrează și astăzi, a fost cumpărată din Germania în 1812.


















