Expoziție „România, te iubesc!” la Timișoara: Arta cursanților Școlii de Arte, de...

Expoziție „România, te iubesc!” la Timișoara: Arta cursanților Școlii de Arte, de Ziua Națională

0
DISTRIBUIȚI

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vernisează joi, 27 noiembrie, la ora 17:30, în galeria POD, expoziția de icoane, pictură, grafică, sculptură și fotografie dedicată Zilei Naționale a României. Intitulată „Libertate în diversitate”. Expoziția reunește lucrări realizate în cadrul claselor de pictură și artă decorativă, pictură și grafică pentru copii, artă fotografică, design, precum și sculptură și meșteșuguri, ale Școlii de Arte Timișoara.

Expoziția, care reflectă marea varietate expresivă a cursanților, este coordonată de cadrele didactice Lucia Stoica, Liliana Georgiades, Remus Irimescu, Gabriela Muscan și Constantin Huțanu.


Evenimentul propune și o secțiune dedicată Zilei Naționale a României, intitulată sugestiv „România, te iubesc!”, un omagiu vizual adus valorilor, tradițiilor și identității românești. Vernisajul îl va avea invitat special pe artistul timișorean Mădălin Luca, care va oferi un moment muzical deosebit prin sonoritățile inconfundabile ale naiului.

Va fi vernisată de asemenea o expoziție de icoane pe sticlă, realizate de Adriana Caraghiaur, cursantă a clasei de pictură, artă decorativă și iconografie, sub coordonarea profesoarei Lucia Stoica.

Expoziția poate fi vizitată de luni până joi, între orele 10:00 și 16:00 și vineri între 10:00 și 14:00, iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.