
Paula Romocean a fost confirmată duminică în funcția de președinte al USR Timișoara, fiind singura candidată.
„Obiectivul meu pentru acest mandat este să fim printre timișoreni, să le ascultăm opiniile și ideile și să creștem organizația USR de Timișoara. Rolul partidului este să genereze o viziune politică și de politici publice pe care să o punem în aplicare la nivel local și național”, a declarat Romocean.
Romocean este prima femeie viceprimar din istoria Timișoarei și activează în prezent pentru eficientizarea relației dintre instituții, cetățeni, societatea civilă și mediul de afaceri.
„Paula Romocean e dedicată trup și suflet Timișoarei.
Are o putere de muncă extraordinară. Cred în capacitatea ei profesională și în dedicarea cu care mișcă lucrurile în fiecare zi. O felicit și îi urez succes în noul mandat”, a transmis Dominic Fritz.
În aceeași ședință, a fost ales și Biroul Local al USR Timișoara, format din 14 membri:
- Militaru Elena Rodica – doctor inginer, consilieră locală;
- Rusu Mihaela-Paula – medic, consilieră locală;
- Ștefea Petru Marin – profesor universitar;
- Popescu Raluca – medic ginecolog;
- Negrișanu Răzvan Gabriel – arhitect, liderul consilierilor locali ai USR;
- David Roberto Sebastian – programator, consilier local;
- Merean Ovidiu – programator, consilier local;
- Hochmuth Simona Anca – cadru didactic;
- Povară Sorin Marius – inginer constructor proiectant, consilier local;
- Mihala Larissa – manager în domeniul sănătății, consilieră locală;
- Grigoruța Alexandru Ioan – antreprenor;
- Pavone Adela – profesoară;
- Băleanu George Eleonor – asistent medical generalist;
- Afronie Alexandru Paul – avocat.
Următoarele alegeri ale USR Timiș vor fi pentru funcția de președinte la nivel de județ, unde senatorul Sorin Șipoș este singurul candidat.





