
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a desfășurat astăzi, 3 noiembrie, șapte percheziții domiciliare pe raza județului, în cadrul amplei operațiuni „Jupiter”. Acțiunile vizează două dosare penale distincte, coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Fraudă cu terenuri și fals în înscrisuri
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Timiș au efectuat trei percheziții în Timișoara, într-un dosar de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și constituirea unui grup infracțional organizat.
Cercetările au scos la iveală că, începând cu jumătatea anului 2024, un bărbat de 62 de ani ar fi indus în eroare partea vătămată, promițând că va actualiza datele unei societăți de construcții, al cărei sediu social ar fi expirat, iar celălalt asociat decedase.
În luna februarie 2025, bărbatul de 62 de ani ar fi devenit în mod fraudulos administrator al societății și i-ar fi revenit capitalul social. Ulterior, acesta ar fi procedat la înstrăinarea unui teren aparținând companiei, a cărui valoare se ridică la 1.624.000 de euro. Pentru a obține calitatea de administrator și a perfecta tranzacția, bărbatul ar fi falsificat mai multe înscrisuri depuse la o instituție din județul Timiș.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri relevante, iar cercetările continuă.
Evaziune fiscală și delapidare la o asociație umanitară
Tot astăzi, polițiștii SICE Timiș au efectuat patru percheziții la sediile sociale și punctele de lucru ale unei asociații umanitare, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Dosarul vizează infracțiunile de evaziune fiscală și delapidare. Din indiciile deținute, a reieșit că președintele asociației, un bărbat de 49 de ani, ar fi folosit banii primiți sub formă de donații și sponsorizări în interes personal. Acesta ar fi construit imobile din fondurile asociației, pe care ulterior le-ar fi închiriat altor persoane, fără ca veniturile obținute din chirii să fie declarate instituțiilor abilitate.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au ridicat documente financiar-contabile, înscrisuri și un telefon mobil. Cercetările sunt continuate în ambele dosare pentru stabilirea întregului prejudiciu și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.
La nivel național, Operațiunea „Jupiter” a însemnat 78 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative care au avut ca scop tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, delapidare, inducerea în eroare a organelor judiciare, înșelăciune, contrafacere, furt, amenințare, hărțuire, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj, contrabandă calificată și infracțiuni silvice.





