
Politehnica Timișoara nu mai are complexe față de lider după ultima etapă a turului sezonului regular. Alb-violeții s-au impus fără probleme în fața celor de la ACS Unirea DMO, scor 5-0, prin tripla lui David Popa, după ce Raul Haiduc a deschis scorul din penalty iar italianul Godberg Cooper a închis tabela și a celebrat primul său gol la Poli în mod inedit, cu o mască de iepuraș. Cum Unirea Alba Iulia nu a reușit să se impună la Ghiroda (scor 1-1), bănățenii i-au egalat la puncte pe elevii lui Alexandru Pelici în fruntea Seriei 7 a Ligii 3.
Meciul nu a început atât de alert precum precedentul acasă, cu Pecica, atunci elevii lui Dan Alexa marcând în minutul 1. Dar nici acum pe Electrica nu s-a așteptat mult pentru primul gol. În minutul 10 Rotariu a căzut în duel cu Sezer și arbitrul Claudiu Filip a indicat fără ezitare punctul cu var. În prealabil Popa (min. 5, dublă ocazie) și Toma (9, șut de la distanță) mai amenințaseră deja poarta lui Turiță. De la punctul cu var vârful Raul Haiduc a trimis fără emoții în dreapta portarului plecat spre bara opusă. De aici totul a părut și mai ușor pentru gazde, care și-au mărit avantajul în minutul 22, când David Popa, cu capul, a așezat ca și cum ar fi făcut-o cu mâna balonul în vinclul din stânga lui Turiță pentru 2-0. După alte ocazii la poarta hunedorenilor același Popa a stabilit scorul pauzei în minutul de prelungire dictat, cu ajutorul pământului la o centrare din dreapta de la Vasluian: 3-0.
La reluare tot poliștii au marcat în ciuda încercărilor în van ale oaspeților de a schimba ceva în joc. În minutul 58 Vîrtej, întrat din prima repriză în locul lui Benzar (care a acuzat o problemă musculară), a trimis un exterior din afara careului în transversală iar balonul a căzut ideal pentru un nou cap marca Popa, de 4-0! Cireașa de pe tort avea să fie pusă de Godberg Cooper, care a intrat cu 20 de minute înainte de final și a concretizat după câteva ezitări, în minutul 79, din voleu la o centrare din stânga. Ex-utistul a sărbătorit reușita de 5-0 și primul său gol în tricoul lui Poli cu o mască de iepuraș. Dar arbitrul de centru din Oltenia nu a avut haz și i-a arătat cartonașul galben.
Unirea DMO a încercat în prelungiri să înscrie golul de onoare. Dar lovitura liberă executată de Matei a lovit doar transversala iar apoi Vlaicu a fost aproape de autogol la o centrare, dar Enășescu a respins în corner de sub bară și tabela nu s-a mai modificat.
Alb-violeții au acum 25 de puncte și au egalat liderul din Alba, față de care e dezavantajată doar la capitolul golaveraj în cursul campionatului. Dacă s-ar trage linie contează rezultatele directe. Oricum, în C, rezultatele care vor conta pentru partea a doua a sezonului, play-off, vor fi doar cele dintre primele patru clasate. Deocamdată Poli se gândește la startul returului sezonului regular, sub auspicii pozitive, dar săptămâna viitoare e posibil ca Șugagul, al cărei singur punct a fost, culmea, cu Poli, să se retragă. Astfel Hidro Mecanica ar putea să nu mai ajungă sâmbăta viitoare pe Bega pentru retur.
Politehnica Timișoara: Enășescu – Vlaicu, C. Ene, C. Toma (70, Gogor) – Vasluian, Marincu (cpt.), Benzar (30, Vîrtej), Rotariu (61, Gavrilă), Clemeniuc (61, E. Adam) – Haiduc (70, Cooper), D. Popa. Pe bancă: Mosoarcă – Amariei, Cociș, F. Roșu. Antrenor: Dan Alexa.
Unirea DMO Hațeg: Turiță (cpt.) – Sezer, Ionică, Matei, Blickling (71, Ștefoni) – Lingurar, Lupușor – Macovei, Grozoni (57, Mazilu), Caia (46, Tomoni) – Al. Stupu (57, Dodoi). Pe bancă: Cobliș, Iancău -.
Suporterii și-au adus aminte de Colectiv
Suporterii lui Poli au marcat 10 ani de la tragicul eveniment din București cu mesajul: „După o decadă de durere și semne de întrebare / Lacunele sistemului încă subzistă fără o reală schimbare”. Momentul a fost acompaniat vocal și aplaudat de spectatorii de la tribuna I.

„Pe lângă rezultatul concludent, pentru că a fost o victorie clară, m-a mulțumit și jocul, atitudinea.
După genul de victorii cum a fost la Alba Iulia jucătorii tind să se relaxeze. N-au făcut-o și mă bucură foarte mult, ăsta este modul nostru de a crește ca și echipă la nivel mental. Au fost foarte serioși, au tratat foarte serios jocul ăsta și, pe lângă rezultat, mă mulțumește și atitudinea.
Mi-aș dori să se prezinte (Șugagul), dar, o săptămână normală, tratăm foarte serios meciul care urmează. Eu mi-aș dori să jucăm pentru că echipa și-a găsit așa ritmul, are un ritm bun, din punctul ăsta de vedere e ok. În rest, trebuie să tratăm foarte serios, mai sunt meciuri de jucat. Sunt multe puncte puse în joc, trebuie să creștem de al joc la joc. E o echipă care a început greu, noi am început greu acest campionat. Dacă mă întrebați pe mine era normal. Șugagul e echipa care ne-a luat un punct, să nu uităm lucrul acesta și țin foarte mult să ținem păstrăm, să ținem din ea, din seriozitate. Să creștem la nivel de joc. Mai avem de pus multe la punct. Dar eu cred că echipa este pe un drum bun.
Eu cred că deși am început greu acest campionat, ne-am reglat așa, pe parcurs, sunt totuși nemulțumit de anumite jocuri. De anumite momente, când cu puțină atenție, și aici nu ține de forma sportivă, de omogenitate, nu trebuia să pierdem. Și aici spun în primul rând jocul de la Cugir, unde am pierdut un punct, care poate să fie important. Dar am spus-o la un moment dat, m-ar mulțumi în iarnă, când se trage linie, să fim în primele două locuri. Că vedeam așa Alba Iulia desprinsă, a avut un parcurs foarte bun, cu joc convingător și iată că am reușit să-i egalăm la puncte, e foarte bine, mai ales că avem și meciul direct, am reușit să câștigăm acolo. Până la urmă cred că suntem în grafic. Mai sunt multe meciuri de jucat, multe puncte puse în joc și trebuie să tratăm fiecare joc cu maximă seriozitate.
La Cooper se vede faptul că a stat aproape un an. Mă bucur că a reușit să marcheze un gol, este un atacant de careu, suferă fizic foarte mult. A slăbit săptămâna asta trei kilograme față de ce avea el. Mai are de slăbit, mai are de muncit din punct de vedere fizic. Dar este un atacant de valoare, clară, și eu cred că ne va ajuta!”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Cooper, bucurie specială
Godberg Cooper a marcat primul gol la Poli și s-a arătat fericit ce acest lucru. El nu a înțeles de ce a fost avertizat de arbitrul Claudiu Filip pentru modul în care s-a bucurat.
„Sunt foarte fericit, în special pentru cele trei puncte, pentru mine a fost de asemenea foarte bine, pentru că după multe luni în care nu am jucat fotbal a fost o mare bucurie să evoluez, în special în fața suporterilor și a orașului. Vreau să mulțumesc staffului, clubului, rectorului, perședintelui și antrenorului, Vlad preparatorul fizic, tuturor din Timișoara care mi-au oferit oportunitatea să revin și să fiu apt și să marchez golul. E doar începutul și vor mai veni multe goluri.
În mod normal dansez, dar nu înțeleg de ce mi-a dat galben, nu am omorât pe nimeni, dar nu e nicio problemă, sunt fericit, poate cartonașul e corect. Dar nu-mi pasă, pentru mine cel mai important lucru e victoria echipei ca să avem moralul foarte ridicat și acum suntem pregătiți pentru următorul joc pentru că rămâne important. De acum până în decembrie trebuie să câștigăm toate jocurile.
sincer, precum antrenorul și toți colegii, nu ne uităm la ce face echipa de pe primul loc, care e Alba Iulia, dacă câștigă sau nu, ne concentrăm pe noi, ne antrenăm zi de zi toată săptămână, bine concentrați, ca să obținem cele trei puncte. Ca apoi să nu trebuiască să facem nu știu ce calcule, dacă locul 1 bate sau face egal, noi trebuie să câștigăm jocurile pentru că suntem Poli Timișoara. Și nu trebuie să pierdem, trebuie să câștigăm ca să ajungem unde e nivelul echipei și al clubului. Și știți unde trebuie să fie! Trebuie să ne focusăm pe noi!”, a spus Godberg Cooper.





