Polițiști-eroi în vestul țării. Au intervenit când un bărbat încerca să-și pună...

Polițiști-eroi în vestul țării. Au intervenit când un bărbat încerca să-și pună capăt zilelor

0
DISTRIBUIȚI

Doi polițiști din Arad au salvat viața unui bărbat din alt județ după ce au observat comportamentul ciudat al unui bărbat aflat pe o bancă din zona gării.

„O zi normală de lucru, pentru polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad.


Liviu și Alexandru patrulau pe platoul gării din Arad.

La un moment dat, au văzut ceva. Probabil că mai mult au simțit că ceva este în neregulă, deoarece au pornit în viteză spre o bancă, unde stătea un bărbat.

Doar când au ajuns lângă el și-au dat seama că își făcea rău, fizic. Voia să-și încheie socotelile cu viața, dar colegii noștri au intervenit și l-au împiedicat să-și ducă gândul la bun sfârșit.

A sosit ambulanța, iar bărbatul, din alt județ, a ajuns la spital, unde, cu ajutor specializat, sperăm ca bărbatul să profite de această nouă șansă.

Astăzi, colegii noștri i-au salvat viața. Sperăm doar ca asemenea intervenții să fie cât mai rare”, a transmis IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.