
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a comentat decizia Curții de Apel București, care a dispus anularea rezultatului licitației pentru construcția Stadionului „Dan Păltinișanu” și reevaluarea ofertelor depuse. Hotărârea instanței a venit în urma contestației formulate de firma clasată pe locul al doilea.
Simonis a salutat pronunțarea instanței, subliniind că aceasta survine după mai multe luni în care activitatea judiciară a fost afectată de greva magistraților. El a afirmat că unele reacții din spațiul public, inclusiv din partea adversarilor politici, au interpretat eronat decizia ca fiind una negativă.
„Este o veste bună, pentru că timp de cinci-șase luni, din cauza grevei judecătorilor, nu s-a judecat nimic.
Iată că, în final, avem o sentință”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui CJ Timiș, următorul pas este reevaluarea ofertelor și desemnarea câștigătorului. Simonis consideră puțin probabilă o nouă contestație, având în vedere taxa de timbru ridicată pe care ar trebui să o achite eventualul reclamant, estimată la peste 11.000 de lei. De asemenea, el a indicat că Asocierea condusă de Concelex ar putea fi desemnată câștigătoare, ținând cont că în procedură au existat doar două oferte.
„Instanța a hotărât că decizia a fost greșită. Așteptăm motivarea instanței și vom analiza fiecare aspect. Dacă licitația nu a fost anulată, ci doar s-a dispus reevaluarea ofertelor, rezultă că CNI va trebui să desemneze cealaltă ofertă ca fiind câștigătoare, în măsura în care nu vor exista noi contestații. […] Ulterior, vom putea emite hotărârea CJT cu suma exactă pe care trebuie să o contribuim pentru realizarea stadionului”, a precizat Simonis.





