
Primăria Municipiului Timișoara a reluat lucrările de modernizare la Școala Gimnazială nr. 30, una dintre cele mai mari unități de învățământ din oraș, afectată anterior de întârzierile contractorului anterior. Municipalitatea a utilizat toate pârghiile legale pentru a reporni investiția, destinată celor aproximativ 2.500 de elevi, cadrelor didactice și părinților.
Noul constructor, desemnat prin licitație, BTTC Construct SRL – Smart Consulting SRL, va finaliza corpurile D și E prin finisaje interioare și completarea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de stingere a incendiilor.
De asemenea, vor fi realizate lucrări la corpurile existente A, B și C, incluzând montarea unui termosistem pentru reabilitarea termică a fațadelor și construirea a două pasarele metalice exterioare de legătură între clădiri.
„Mă bucur că de astăzi, echipele noului constructor desemnat prin licitație sunt pe șantierul de la Școala 30.
Blocajul cauzat de fosta firmă s-a încheiat, iar lucrările pot continua în ritm normal. Aici învață 2.500 de copii care au nevoie urgentă de spații moderne de învățare și de o sală de sport încăpătoare. Exact asta lucrăm să le oferim, și asta vom livra”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Curtea școlii va fi reamenajată complet, inclusiv aleile pietonale, iar toate clădirile vor fi racordate la rețelele de apă, canalizare, termoficare și electricitate.
Valoarea contractului este de 10.441.005 lei, iar termenul de execuție este de 7 luni.
Șantierul de la Școala Gimnazială nr. 30 a fost deschis inițial în 2022, însă lucrările au fost oprite din cauza întârzierilor acumulate de firma T.T.&CO Solaria Grup, care nu și-a respectat angajamentele.
În urma rezilierii contractului, Primăria a obținut câștig de cauză în instanță și a aplicat penalități în valoare de 2,7 milioane de lei. Firma a fost exclusă de la achizițiile publice pentru o perioadă de trei ani. La momentul rezilierii, lucrările erau realizate în proporție de aproximativ 70%.





