
Asociația Visit Timiș anunță că tânărul bucătar Bogdan-Andrei Lovin, în vârstă de 20 de ani, va reprezenta Banatul, candidat oficial la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, în cadrul prestigiosului concurs European Young Chef Award 2025.
Competiția, organizată de IGCAT (Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism), va avea loc miercuri, 26 noiembrie 2025, în Catalonia, regiune laureată cu titlul de World Region of Gastronomy 2025. Câștigătorii vor fi anunțați la Universitatea din Barcelona pe 27 noiembrie.
Bogdan-Andrei Lovin, originar din Banat, a studiat la Lugoj și este în prezent student la Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara.
În fața unui juriu internațional format din maeștri bucătari din Norvegia, Scoția, Estonia, Danemarca, Cipru și Spania, tânărul chef va prezenta rețeta tradițională de ciulama de pui cu ciuperci și mămăligă, alături de o versiune inovatoare, reinterpretată.
Scopul preparatului este de a îmbina ingredientele locale și tradiția culinară a Banatului cu tehnici moderne, arătând astfel potențialul bucătăriei bănățene pe scena europeană.
Participarea lui Lovin la European Young Chef Award urmărește un obiectiv strategic: promovarea candidaturii Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028.
Competiția, care reunește finaliști din regiuni de prestigiu precum Sicilia, Menorca și Creta, încurajează inovația în bucătăria tradițională și culturile alimentare sustenabile.
Bogdan-Andrei Lovin a fost pregătit de chefi experimentați, printre care se numără Florin Kiss (în cadrul Kolping Stuttgart) și Ernest Hajdo, care îl va însoți în calitate de mentor la Barcelona.
Echipa Visit Timiș a coordonat înscrierea și a realizat un clip promoțional special, ce va fi utilizat în cadrul competiției pentru a prezenta frumusețile și tradițiile culinare ale Banatului.
Visit Timiș îi urează succes lui Bogdan-Andrei Lovin și invită publicul să urmărească parcursul său în Spania pe platformele de social media ale asociației.





