
Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2025, distincție acordată anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice, a cărei activitate contribuie în mod semnificativ la promovarea valorilor culturii și artei românești în țară și în străinătate, a fost acordat în acest an octogenarlui sculptor bănățean Bata Marianov, artistul veșnic revoltat, un Don Quijote al acestor vremuri cum singur s-a caracterizat, care a plecat în Occident neputându-se acomoda privațiunilor regimului comunist, dar dezamăgit de răceala cu care a fost primit, a revenit în România în anii postdecembriști, unde și-a prezentat ultimele lucrări și a publicat mai multe cărți.
De multe ori criticat și de conaționalii săi sârbi, Bata Marianov spune că, în ciuda tuturor nemulțumirilor de care a avut parte, continuă să se considere timișorean.
Artist al generației optzeciste, Bata Marianov l-a avut ca model pe Constantin Brâncuși, pe care îl consideră cel mai mare sculptor al tuturor timpurilor, cel care a dorit să dăruiască „bucurie pură”.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc marți, 25 noiembrie, ora 17,00, în sala mare a Institutului Cultural Român. Premiul face parte dintr-un amplu program cultural dedicat operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși derulat anual la Târgu Jiu și reprezintă nu doar o recunoaștere a valorii artistice, ci și un omagiu adus unuia dintre cei mai mari creatori ai secolului XX – Constantin Brâncuși, ambasador universal al spiritului românesc.






