Spectacolul „Fă-mi loc!”, cu Medeea Marinescu și Marius Manole, pe scena Operei...

Spectacolul „Fă-mi loc!”, cu Medeea Marinescu și Marius Manole, pe scena Operei din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

„Fă-mi loc!”, spectacol regizat de Radu Beligan, cu Medeea Marinescu și Marius Manole în distribuție, care umple sălile de spectacol de treisprezece stagiuni, se află într-un amplu turneu național și ajunge la Timișoara marți, 18 noiembrie, unde va fi jucat de la ora 20:00, pe scena operei.

Comedie romantică, duioasă și amuzantă totodată, potrivită pentru zilele care preced sărbătorile Crăciunului, este povestea a doi tineri care se regăsesc în ajunul marii sărbători în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut. ce-i va răsturna întreaga existență.

„Suntem în ajunul Crăciunului. E momentul în care simțim mai mult ca oricând să fim înconjurați de familie și de cei pe care îi iubim cu adevărat. Hazardul îi aduce pe Manuel si Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate «scântei».


Însă amândoi caută să înțeleagă și să se înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, și mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singurătate. «Fă-mi loc!» este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe dincolo de orice conveniență socială”, dezvăluie realizatorii, iar Medeea Marinescu adaugă: „două personaje, o cușetă de tren, o semnătură de marcă, cea a lui Radu Beligan, plus plăcerea noastră de a trăi cu variațiuni această fermecătoare poveste romantică. Inutil să mărturisesc cât de mult țin la acest spectacol, iar eu cred că un spectacol se crește și se oblăduiește precum un copil. (…) Fă-mi loc! e o poveste despre iubire și speranță”.

Locurile pentru spectacole sunt disponibile AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.