
Foto: uvt.ro
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat, în perioada 10-13 noiembrie, prima ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, primul eveniment din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic. Tema acestei ediții este „Fake News”, un subiect de maximă actualitate, care explorează modul în care informația circulă rapid și cum granițele dintre adevăr și percepție devin tot mai fluide.
Festivalul reunește studenți, cercetători, jurnaliști, creatori de conținut și profesori, oferind un mix de conferințe, dezbateri, ateliere, expoziții, momente muzicale și tururi ghidate.
Prima zi a debutat cu o conferință susținută de Cosmin Popa, reputat cercetător al comunismului românesc și est-european, care a abordat întrebarea „De ce trebuie să recitim perioada lui Nicolae Ceaușescu?”, subliniind importanța repunerii în context a deciziilor și consecințelor lor pentru a înțelege moștenirile din România postcomunistă.
Programul conferințelor include:
- 11 noiembrie – „Noua ordine mondială: dezinformarea – O dezbatere cu tinerii Timișoarei despre iluzie și adevăr, într-o lume dominată de rețelele sociale”, cu Moise Guran și Vlad Petreanu;
- 12 noiembrie – „De cine să (mai) ascultăm? Între ecrane și oglinzi”, cu Mihai Maci, în dialog cu Claudiu Mesaroș și Mihail Curelici;
- 13 noiembrie – „Cel bun, cel rău și cel manipulat.
Fake news și propagandă în rețelele sociale”, cu Radu Paraschivescu și Marian Voicu, moderat de Melania Cincea.
Evenimentul a marcat și vizita Danei Dima, Vicepreședinte Executiv Retail și Private Banking BCR, membru al Comitetului Executiv, care a participat la o întâlnire cu conducerea UVT pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre BCR și universitate, axat pe educația financiară, dezvoltarea competențelor practice și conectarea mediului universitar la cel profesional.
„Suntem onorați de consolidarea parteneriatului strategic dintre BCR și Universitatea de Vest din Timișoara. În cadrul acestuia, la UVT a fost invitată doamna Dana Dima, Vicepreședinte Executiv Retail și Private Banking, membru al Comitetului Executiv BCR, pentru o serie de activități dedicate studenților și comunității academice.
În cadrul primei întâlniri din program, am discutat direcțiile de consolidare ale parteneriatului strategic dintre UVT și BCR, axat pe dezvoltarea competențelor practice, educația financiară și conectarea mediului universitar la cel profesional”, a declarat prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Dana Dima a vizitat noul Laborator de Jurnalism al UVT, cel mai modern spațiu de producție media din vestul țării, unde a înregistrat un podcast despre educație financiară, leadership și încredere în era digitală și a susținut conferința „Încrederea, cea mai valoroasă resursă într-o lume plină de fake news”.





