
Cunoscutul pictor timișorean vernizează o nouă expoziție, intitulată „Timișoara – Lumina veșnică din inima cupolei”, al cărei vernisaj va avea loc marți, 4 noiembrie, de la ora 18:00, la galeria de artă „Helios” din Piața Victoriei. Cuvântul de deschidere va fi rostit de pr. lect. dr. Nichifor Tănase, iar armonia serii va fi întregită de un recital de violoncel susținut de Alexandra Guțu.
„Această expoziție face parte dintr-o serie de trei evenimente, inaugurate în 18 iulie, 4 noiembrie și al treilea, în 4 aprilie anul viitor, în cadrul cărora sunt prezentate lucrări de mari dimensiuni, de peste doi metri, alături de cele mai recente creații semnate de mine.
Cu prilejul acestei expoziții, vor fi prezentate 15 lucrări noi, realizate în ultimele luni special pentru această serie. «Timișoara – Lumina veșnică din inima Cupolei» este o declarație de iubire pentru orașul care mi-a devenit casă și inspirație – un loc unde arta, credința și timpul se întâlnesc sub aceeași boltă a luminii. Fiecare lucrare este o mărturie a acestei legături profunde, pictată cu recunoștință, credință și dorința de a dărui frumusețe” sunt câteva gânduri dezvăluite de Mihai Teodor Olteanu despre cea mai recentă expoziție a sa, care va putea fi vizitată până în data de 14 noiembrie.





