
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc miercuri după-amiază pe drumul național DN 6, în localitatea Belinț. Un conducător auto în vârstă de 76 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Potrivit polițiștilor rutieri, sesizarea a fost primită în jurul orei 15:40.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că bărbatul de 76 de ani conducea autoturismul pe direcția Lugoj către Timișoara.
În timp ce traversa localitatea Belinț, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare dintr-o cauză încă neprecizată, a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un copac.
În urma impactului, pasagerul aflat în autoturism, un bărbat în vârstă de 75 de ani, a suferit răni care au necesitat intervenție medicală. Acesta a fost preluat de un echipaj de urgență și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





