
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au confiscat peste 54.000 de țigarete, estimate la o valoare de peste 81.000 de lei, descoperite ascunse în compartimentele unui microbuz condus de un cetățean bulgar.
Descoperirea a avut loc în data de 7 decembrie 2025, în timpul unor controale aleatorii pe căile de comunicații din apropierea frontierei. Polițiștii au oprit pentru verificare un microbuz înmatriculat în Franța, la volanul căruia se afla un bărbat bulgar în vârstă de 32 de ani.
În urma controlului fizic detaliat, au fost găsite numeroase pachete de țigări disimulate în diverse locuri ale autovehiculului, inclusiv în uși, podea, scaune și pereții laterali.
Șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru marfă.
Microbuzul și șoferul au fost conduși la sediul instituției pentru verificări amănunțite. La finalul acestora, s-a confirmat că era vorba de un total de peste 54.000 de țigarete.
Polițiștii de frontieră au demarat cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și comercializare ilegală de produse accizabile nemarcate corespunzător, urmând ca, la finalizarea investigațiilor, să fie luate măsurile legale necesare.






