
Două persoane au fost grav rănite sâmbătă seara pe DN 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara, după ce mașina în care se aflau a ieșit în decor.
„Două persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier care s-a produs aseară pe DN 66, în localitatea Bănița.
Ajunși de urgență la fața locului, pompierii Detașamentului Petroșani au constatat că în urma ieșirii de pe partea carosabilă a unui autoturism, doi dintre cei trei ocupanți au autovehiculului prezentau diferite leziuni și era nevoie să li se acorde primul ajutor medical.
Salvatorii au extras o persoană care se afla încarcerată, conștientă, fiind ulterior transportată la spitalul din Petroșani, cu ambulanța SMURD. Cea de-a doua persoană rănită, conștientă și ea, a fost preluată de echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată, de asemenea, la UPU Petroșani.
Șoferul autoturismului a refuzat să fie preluat pentru a ajunge la o unitatea medicală din Petroșani”, a transmis ISU Hunedoara.







