În amintirea lui Dorin Anghel: azi se împlinesc 14 ani de la...

În amintirea lui Dorin Anghel: azi se împlinesc 14 ani de la moartea tobarului formației Amala

0
DISTRIBUIȚI

Astăzi se împlinesc 14 ani de la moartea tobarului formației Amala, Dorin Anghel, care a decedat în urma unui infarct chiar după ce a susținut un concert în centrul Timișoarei, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României. Cu acest prilej, Ljubisa Grujic cel care a pus bazele formației Amala în 1989 a transmis un mesaj în memoria lui Dorin Anghel.

„Azi nu vreau să scriu despre durere! Scriu despre continuitate! Despre felul în care fiecare om lăsat în urmă își continuă existența prin cei care îl poartă în gând.


Astfel, memoria nu devine o rană, ci o sursă de lumină! Nu este o simplă rememorare, este un act profund de continuitate umană – felul în care trecerea timpului nu poate șterge ceea ce ai însemnat, cu adevărat pentru mine! Amintirea Dorin Anghel a devenit un spațiu interior în care păstrez toate fragmentele că și cuvinte priviri, gesturi,poveștile și întâmplările noastre. Aceste fragmente nu sunt statice, se transformă odată cu mine, capătă nuanțe noi, sensuri diferite pe măsură ce înțeleg mai profund viață și pierderea. Este și va fi mereu în sufletul meu! Odihnă veșnică brate moj!”, a transmis Ljubisa Gruic.

Dorin Anghel a murit la doar 43 de ani. A început să cânte muzică populară germană în comuna Becicherecul Mic, în anii copilăriei, și a făcut parte din trupele Tornado, Foileton și Amala. În 2012, la un an de la dispariția sa, muzicienii timișoreni au susținut un concert în memoria sa, la clubul Daos, eveniment la care au participat formațiile Amala (Timișoara), Bite (Serbia), Attis (Reșița), Pandora (Timișoara) și Ora H (Timișoara).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.