Unul din cei mai cunoscuți artiști blues din Marea Britanie, Norman Beaker, a susținut un concert memorabil luni seara la Stage Pub în Timișoara, în fața unui public numeros care a savurat pe deplin prestația muzicianului care de-a lungul timpului a colaborat cu nume ca BB King, Jimmy Rogers, Buddy Guy, Van Morrison sau Chuck Berry.
Britanicul care a lansat la mijlocull lunii noiembrie un nou disc numit „Manchester Evening Blues” ne-a acordat un interviu.
- Tocmai ai lansat un nou material discografic. Ne poți povesti câte ceva despre acest disc?
Se numește Manchester Evening Blues pentru că, eu fiind din Manchester… am scris această melodie cu ani în urmă, adică când aveam vreo 25 de ani, dar abia acum am înțeles despre ce cântam pe atunci. Erau vremurile când dacă te plimbai prin Manchester vedeai o mulțime de oameni care își așteptau partenerele sau partenereii la ușă… pentru întâlnirea din acea seară. Și mulți nu apăreau. Mi s-a părut atât de amuzant, încât am scris piesa asta… care este despre bărbați care merg în oraș să încerce să cunoască femei, dar ele nu sunt niciodată acolo… e o piesă destul de amuzantă, oarecum.
- Noul album a apărut și sub formă de CD. Mai apreciează lumea așa ceva?
Da. Noi facem multe turnee și oamenii apreciează CD-urile chiar dacă nu mai au la ce să le asculte acasă. E un fel de amintire de la concert sau ceva de genul ăsta… există cerere pentru așa ceva.
- Cum ți se pare industria muzicală în 2025?
Sunt destul de mulțumit, într-un fel, pentru că industria discografică a manipulat întreaga scenă muzicală, iar acum toată lumea se află pe picior de egalitate. Adică îți faci o trupă mâine, o pui pe Youtube și o vor asculta oameni. Știu că mulți muzicieni se plâng mereu, și nu mă deranjează că se plâng, e treaba lor…se plâng că primim puțini bani pentru mii de vizualizări.
Dar… dacă nu ești pe platforme… poate nu aude nimeni de tine. E mai bine să fii auzit de milioane de oameni pentru că unii dintre ei s-ar putea să vină la concertul tău. Eu privesc acest aspect ca pe o reclamă gratuită. Mai demult, scoteai un album și te costa mii de lire sterline ca să plătești pentru o reclamă în ziar…
- Care e diferența între muzicienii și atmosfera de la concertele din Marea Britanie și cele din Europa de Est?
În Marea Britanie sunt mulți muzicieni talentați, iar aici… sunt și mai mulți. Unele din trupele cu care am cântat pe aici sunt foarte bune. Sincer să fiu, nu am auzit niciodată muzicieni cu adevărat slabi aici. Ideea e că în Anglia, oamenii și-au pierdut dorința de a merge la concerte. La fiecare colț de stradă există o sală unde cântă o trupă. Ceea ce e grozav, într-un fel. Mai ales că poți să te duci să-i vezi gratuit. Eu cred că publicul de aici este mult mai entuziast decât cel din Anglia.
- De ce?
Păi, noi i-am avut pe toți. Mă uitam azi la un poster vechi de la un festival, cu Pink Floyd, John Mayall și alții. Practic… i-am văzut pe toți.
- Ce se mai poate aduce nou în blues în 2025?
Eu întotdeauna am cântat un blues hibrid. Aduc și funk și rock și rock and roll, blues. Cântăm un pic din toate, de fapt. Acoperim o mare parte din genuri, Uite… Joe Bonamassa e un chitarist rock care cântă blues. Eu sunt un chitarist de blues care cântă uneori rock.
- Cum se vede România din Marea Britanie? Cum ți se pare ție… România?
Sincer să fiu, în Anglia, România nu apare prea des la televizor, așa că nu știm prea multe despre ea. Eu am susținut câteva concerte aici și nu am apucat să văd prea multe. Nu am avut niciodată timp să vizitez împrejurimile. Eu nu prea apuc să văd prea des locurile rele dintr-o țară… fiindcă practic sunt dus dintr-un loc și lăsat în altul, pentru concert. Oamenii care vin la spectacolele noastre sunt calzi și interesanți. Probabil că nemernicii nu vin la show-urile mele. Îmi place România, nu am văzut niciodată nimic rău în această țară. Și întotdeauna am avut parte de public minunat. Așa că… e fain aici, zic eu.
