
Muzeul Apei din Timișoara face un pas important către diversificarea publicului său prin lansarea proiectului european „Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei”. Finanțat prin programul Erasmus+, proiectul reunește organizații din România, Olanda și Croația, având ca scop transformarea muzeelor de profil în spații mai primitoare pentru categoriile vulnerabile.
Inițiativa, cu o valoare de 60.000 de euro și o durată de doi ani, a fost lansată oficial în decembrie 2025. Alături de Aquatim, în proiect sunt implicate:
- Museum BroekerVeiling (Olanda) – lider de proiect;
- Aquatika (Croația);
- Compania de Apă Someș (România).
Toți partenerii sunt membri activi ai Rețelei Globale a Muzeelor Apei (UNESCO), o platformă dedicată educării publicului cu privire la utilizarea sustenabilă a resurselor de apă.
Obiectivul central al proiectului este adaptarea programelor educaționale și culturale pentru persoane care interacționează mai greu cu mediul muzeal clasic: vârstnici, persoane cu mobilitate redusă, persoane cu dizabilități sau din categorii defavorizate.
Pentru atingerea acestor scopuri, personalul muzeelor va participa la schimburi de experiență și vizite de studiu internaționale:
- 18-22 mai 2026: Vizită de studiu în Croația.
- 26 octombrie – 1 noiembrie 2026: Vizită de studiu în România (Timișoara și Cluj).
- 2027: Schimb de experiență în Olanda.
Directorul general al Aquatim, dr.
ing. Ilie Vlaicu, subliniază importanța deschiderii patrimoniului industrial către toți cetățenii:
„La Muzeul Apei Timișoara, continuăm să scriem o poveste minunată pentru un public pe care ni-l dorim cât mai divers și mai implicat. Așa cum apa este o resursă pentru toată lumea, și acest patrimoniu valoros al apei este un loc deschis și accesibil tuturor.”





