
Polițiștii locali din Timișoara au continuat, în această perioadă, acțiunile de descurajare a cerșetoriei pe raza municipiului. Echipajele desfășoară zilnic activități de identificare și preluare a persoanelor care apelează la mila publică sau a celor fără adăpost, acestea fiind transportate la centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara.
Conform datelor Poliției Locale, numărul persoanelor aflate pe stradă a scăzut odată cu răcirea vremii. În ultima lună, 75 de persoane au fost transportate de 197 de ori la centrul social, comparativ cu luna precedentă, când 110 persoane au fost preluate în 294 de situații.
Sesizări privind prezența cerșetorilor sau a oamenilor străzii au venit și din partea cetățenilor, fiind raportate cazuri în apropierea unor magazine, farmacii, în Parcul Civic, în zona Pieței Iosefin, pe strada Pictor Ion Zaicu, lângă Parcul Botanic, precum și în zona Catedralei Mitropolitane.
Odată cu instalarea sezonului rece, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor la care sunt expuse aceste persoane. Poliția Locală recomandă ca, în special pe timpul nopții, cetățenii care întâlnesc persoane fără adăpost să apeleze serviciul de urgență 112, pentru intervenția Ambulanței. De asemenea, Dispeceratul Poliției Locale poate fi contactat la numerele 0256.968 și 0256.246.112 pentru sesizarea situațiilor în care sunt implicați cerșetori sau persoane fără adăpost.
Autoritățile fac din nou un apel către comunitate să nu ofere bani persoanelor care cerșesc, pentru a nu încuraja menținerea acestora în stradă.








