Proiecție specială a documentarului dedicat Politehnicii Timișoara cu ocazia aniversării clubului

Proiecție specială a documentarului dedicat Politehnicii Timișoara cu ocazia aniversării clubului

0
DISTRIBUIȚI

La o zi după 4 decembrie, dată la care s-a constituit oficial prima echipă a Politehnicii Timișoara, suporterii alb-violeți sunt invitați la ora 19.00, în Piața Traian, de druckeri și OneTwo, la proiecția unică a filmului „Înving cei ce nu cedează”, în regia lui Andrei Birtea.

Filmul va fi prezentat în cea de-a doua avanpremieră, după lansarea din cadrul Timișoara Football Film Festival, unde a fost vizionat cu casa închisă, și înainte de includerea sa în exclusivitate pe platforma Voyo.
Participarea este liberă, iar proiecția este gratuită.

„Pentru această ocazie v-am pregătit și o bere specială!
Un Lager în stil german, realizat de OneTwo împreună cu Druckeria cu ocazia festivalului de film, va fi disponibil la draft, iar prin achiziționarea lui puteți dona o sumă către Asociația Suporterilor pentru susținerea viitoarelor evenimente”, au transmis organizatorii.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Suporterii au sărbătorit ieri cei 104 ani la shop-ul clubului de lângă arena Știința. Iar în cursul zilei clubul și druckerii au deschis o nouă locație a magazinului oficial chiar în centrul orașului, vizavi de Catedrala Mitropolitană.

Poli joacă mâine, de la ora 14.00, pe stadionul Electrica, în etapa a 16-a a Ligii 3, cu CSU Alba Iulia, joc la care se vor marca de asemenea cei 104 ani de existență ai clubului timișorean.


LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.