
Mai multe organizații care au obiective culturale au făcut obiectul unui control al Camerei de Conturi pentru a verifica modul în care au fost cheltuiți banii alocați de la bugetul local. Dacă asociații precum Institutul Intercultural Timișoara, Fundația Art Encounters, Pelicula Culturală sau Asociația 4Culture au folosit banii în scopuri culturale, inspectorii au stabilit că Primăria Timișoara a încălcat legea finanțelor publice locale, finanțând și o asociație care luptă pentru drepturile comunității LGBTQIA+.
Controlul, ale cărui rezultate sunt publicate într-un raport, a stabilit că municipalitatea a efectuat, prin intermediul Centrului de Proiecte, un serviciu public subordonat primăriei menit să finanțeze proiecte de cultură, educație, tineret, implicare civică, sport și mediu plăți nelegale către asociația Identity Education, organizație LGBTQIA+, deoarece nu a respectat prevederile legale privind criteriile de acordare a fondurilor. Raportul consemnează că „scopul pentru care a fost creată această asociație este acela de a lupta pentru drepturile comunității LGBTQIA+ și nicidecum in scopuri legate de cultură, educație, tineret etc.” Prejudiciul găsit de Camera de Conturi este de 391.685 lei, sumă acordată în două tranșe de Centrul de Proiecte asociației LGBTQIA+, care nu are nici un obiectiv cultural.
La această sumă se adaugă beneficii nerealizate de 27.418 lei, totalul prejudiciului fiind de 419.103 lei. Potrivit cererii de finanțare depuse de asociație, fondurile erau solicitate pentru promovarea vizibilității comunității LGBTQIA+ pentru piese de teatru despre experiențele persoanelor trans, performance-uri despre abuzuri și opresiuni, expoziții și proiecții de filme despre figuri ale activismului queer, evenimente Pride sau alte spectacole, care au fost finanțate generos de primărie. Raportul arată că „nu există temei legal ca astfel de acțiuni să fie finanțate din fonduri publice, sub masca unor așa-zise acțiuni culturale”.
Centrul de Proiecte a susținut că respectivele evenimente au ținut cont de principiul nediscriminării și de tratamentul egal al diferitelor comunități, dar argumentul a fost respins de auditori, deoarece nu există nici un act normativ care să recunoască sau să promoveze interesele comunității LGBTQIA+ în cadrul finanțărilor publice, promovarea intereselor acestei comunități nefiind, potrivit raportului, nicidecum un act cultural. „Nu există temei legal ca astfel de actiuni sa fie finanțate din fonduri publice, sub masca unor așa-zise acțiuni culturale” concluzionează raportul.





