Reacție amplă în magistratură după acuzațiile despre sistemul justiției

Reacție amplă în magistratură după acuzațiile despre sistemul justiției

0
DISTRIBUIȚI

Numărul magistraților care și-au exprimat public solidaritatea cu judecătorii intervievați în documentarul Recorder a crescut rapid. În numai o zi de la publicarea apelului, s-a ajuns la 518 semnături.

Numărul magistraților care sunt în solidaritate cu judecătorii care au vorbit public despre „justiția capturată” a crescut rapid. Vineri dimineață, lista a ajuns la 518 semnatari, după ce încă peste 300 de procurori și judecători s-au alăturat mesajului apărut inițial joi seară.

În fruntea listei se află chiar fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, actual procuror șef al Parchetului European. Alături de ea apar șase judecătoare de la Curtea de Apel București, urmate de alți magistrați pensionari din aceeași instanță și de la Înalta Curte.

În total, 33 de judecători ai Curții de Apel București figurează printre semnatari. Mesajul a atras și sprijinul a 18 procurori din DNA și 61 din DIICOT.

În textul publicat online, magistrații afirmă că „tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol” și menționează că „Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală”.

„Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție. Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.”, au mai transmis aceștia.

Într-o declarație transmisă publicației G4Media, Laura Codruța Kövesi și-a exprimat „îngrijorarea” față de recentele informații care „afectează independența și reputația magistraturii din România”, dar și față de modul în care autoritățile au răspuns acestor semnale.

Șefa Parchetului European a invocat, în același context, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kövesi c. României, pe care a câștigat-o, spunând că CEDO a stabilit „în mod clar” că magistrații se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează „disfuncționalități instituționale grave” sau abuzuri care afectează funcționarea justiției.

Documentarul „Justiție capturată”, publicat de Recorder marți seară, prezintă o analiză în detaliu a situației grave legate de funcționarea instanțelor de judecată, de efectele prescrierilor și de concentrarea puterii în mâinile „unor magistrați care coabitează cu politicienii”.

Mai jos se află lista completă a celor 518 magistrați:

1. Kovesi Codruta Laura – procuror sef EPPO

2. Mihaela Niță – Curtea de Apel București

3. Ruxandra Grecu – Curtea de Apel București

4. Alina Gulutanu -CA București

5. Corina Ciobanu-CA București

6. Cristina Grecu – CA Bucuresti

7. Marilena Neacsu – CA București

8. Mariana Constantinescu – judecator pensionar CAB

9. Cristina Craiu – judecator pensionar CAB

10. Veronica Găina – judecator pensionar CAB

11. Risantea Găgescu-judecător CAB pensionar

12. Raluca Cîrjan – jud pensionar CAB

13. Bogdana Orasanu – jud pensionar CAB

14. Ioana Constantin-fost judecător CAB

15. Ionuț Matei-jud pensionar ICCJ

16. Anca Alexandrescu – jud pensionar ICCJ

17. Anca Viciu – jud pensionar ÎCCJ

18. Sorina Marinaș – Curtea de Apel Craiova

19. Andrei Bodean – Parchetul militar de pe lângă Curtea Militara de Apel

20. Antonia Diaconu – DIICOT ST Pitești

21. Valentin Teodorescu – DIICOT ST Ploiești

22. Ioan Fundătureanu – Curtea de Apel Pitești

23. Diana Musuroiu – CA Pitesti

24. Pîrlea Alexandru Claudiu -PT Suceava

25. Maria Rădulescu – Judecătoria Ploiești

26. Achiței Dragoș Bogdan – Tribunalul Prahova

27. Ardelean Cristian – PT Bihor

28. Ciprian Cosniță – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

29. Ciprian Man – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

30. Ciprian Puie – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

31. Dornici Viorel – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

32. Cătălina Padeanu – Curtea de Apel Craiova

33. Lăncrănjan Alexandra – PICCJ

34. Cosmin Iordache – procuror

35. Raluca Mirică – PICCJ

36. Ionela Bălan – DNA

37. Ramona Jardieanu – DNA

38. Mihaela Beldie – procuror

39. Mihai Ghica – CA Cluj

40. Marius Vâlcu – PICCJ

41. Marius Vartic – fost procuror DNA

42. Sortan Monica – CA Cluj

43. Răzvan Alexandru Bara – PT Brașov

44. Ramona Mungiu – PCAB

45. Raluca Gheorghe – DNA

46. Liviu Cîrneciu-Tribunalul Covasna

47. Alexandra Dordea-DIICOT

48. Marian Clement Virgil-PJ Gherla

49. Arpinte Nicoleta-procuror pensionar

50. Deriuș Laura-PJ Sector 1

51. Iulian Nica-PM Cluj

52. Carnariu Bianca Diana-DIICOT ST Satu Mare

53. Ioan Amariei-procuror

54. Palaghia Monica-PMTM Iași

55. Nicolae Carlescu-procuror

56. Cătălina Stoian-PCAB

57. Morar Ciprian-PT Bihor

58. Sas George Florin-DIICOT

59. Cristian Jarca-PJ Oradea

60. Sorin Beteringhe-PCA Oradea

61. Moroiu Laura-Tribunalul Neamț

62. Cristi Danileț-judecător pensionar

63. Ioana Maria Câmpean-Tribunalul Timiș

64. Lavinia Rus-procuror

65. Ana Mureșan-PICCJ

66. Daniel Florin Ungureanu-PCA Ploiești

67. Cazac Anca-Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov

68. Mateescu Mihaela-PJ Brașov

69. Dumitru Alexandra-Judecătoria Cluj

70. Antonia Novitchi-Tribunalul Timiș

71. Pîrvu Ana Maria-PT București

72. Andrei Doncea-PJ Cornetu

73. Ursuț Cristian-PJ Buftea

74. Andreea Luca-PJ Buftea

75. Andrei Cristian-PJ Buftea

76. Claudiu Eduard Corobană-Tribunalul București

77. Radu Ganea-PJS 2

78. Diac Ana Maria-PTB

79. Ancuța Ailene-Tribunalul Iași

80. Mirtha Elena Meleaca – CA Craiova

81. Mihai Negulescu – DIICOT

82. Emanuel Mihoc- PT Sibiu

83. Anda Ungurean – Tb Botoșani

84. Mihaela Bojin – Tb Brașov

85. Bocai Tudor Florin – PT Hunedoara

86. Anca Boeriu DIICOT

87. Maria Rîmniceanu -DIICOT

88. Lilișor Câțu – DIICOT

89. Cătălin Moraru – DIICOT

90. George Gavrilă – DIICOT

91. Florea Sanda Cristina – PT Ilfov

92. Codreanu Alexandru – PT Brașov

93. Baciu Maria Magdelena – PJs1

94. Tisu Cristina – PT Bihor

95. Rarinca Felicia Tincuta – Tb Brașov

96. Nanu Vladimir – DIICOT

97. Monica Cornea – PT București

98. Cristea Emilia – PT București

99. Daniel Giorgian – PT București

100. Ungurean Andreea Elisabeta – jud Cluj Napoca

101. Sadîc Zafer – Pt Constanța

102. Sava Diana – Jud Brașov

103. Pîslaru Doina – DIICOT

104. Alexandra Crina Tanasa – Tb pentru minori și familie Brasov

105. Negulescu Raluca – DIICOT

106. Raducu Mihai – DIICOT

107. Răducu Mădălina – DIICOT

108. Simion Daniel – PJ Iași

109. Mitrofan Iuliana Floarea – Tb Bistrița Năsăud

110. Vasut Claudia Diana – PJ Oradea

111. Soltan Alexandru – PICCJ

112. Ungureanu Cerasela – procuror pensionar

113. Alma Dundev – PT Mureș

114. Claudiu Dorian Statache – PJ Brașov

115. Cerbu Mircea Theodor – Jud Brașov

116. Cristina Moisa – CA Brașov

117. Zârnă Ioana Artemiza – PJ Buftea

118. Cosmin cristescu – DIICOT

119. Corina Dinică – DIICOT

120. Cristina Dufour- DIICOT

121. Paiuși Marius – PCAB

122. Adriana Alexe – PICCJ

123. Cosntantin Mîndroceanu – PJ Buftea

124. Radu Emilia – Pj Buftea

125. Minea Grigoraș Cristina Florentina – Pj Buftea

126. Ana Maria Păun – Pj Buftea

127. Ștefăniță Gogea DIICOT

128. Tudor Filip – PJ s6

129. Alexe Adriana – PICCJ

130. Tudor Vasiu – PT Mureș

131. Cristina Gogea – CA Brașov

132. Iulia Crișan – PJ s4

133. Bogdan Niculescu – DIICOT

134. Cosmin Puiulescu – DIICOT

135. Rus Bogdan Florin – PJ s4

136. Iordache Irina – PJ s1

137. Dan Bubuiug – DIICOT

138. Adrian Țîrlea – PTB

139. Alexandra Pop- PJ Brașov

140. Gherghina Alina Nicoleta -PJs6

141. Dinga Adrian – PJ Iași

142. Marius Borta – PJ s4

143. Ioana Vlaston – PT București

144. Bucșă Nicoleta – PJ Iași

145. Alexandru Ghinea – PT București

146. Andrei Iustin Costel – PJ Sibiu

147. Andreea Vișan – PJs6

148. Zlate Nadia – DNA

149. Enescu George – DIICOT

150. Valeriu Iordache – PT Argeș

151. Alina Andrițoiu – PICCJ

152. Ancuța Andrițoiu – PCA Brașov

153. Căpăstraru Mila Ramona – PJs3

154. Constantin Botea – PJs6

155. Vlad Crăciun – PT București

156. Ioana Pasculet – CA Cluj

157. Florin Zeres – Tb Sibiu

158. Violeta Andrei – DIICOT

159. Dumitru Alexandru Daniel – PJ Buftea

160. Bradea Vlad – DIICOT

161. Botea Raluca Cristiana – procuror pensionar

162. Oana Bunea – CA Timiș

163. Scorta Robert – PMTMT

164. Florentina Ivăncioiu – Tb București

165. Radu Dusa – CA Cluj

166. Vlad Alexandru Bențan – DIICOT

167. Ioan Gaga – Tb Cluj

168. Cosmin Constantin Andrei – Pj Făgăraș

169. Tokos Lehel – DIICOT

170. Ghenu Andreea – DNA

171. Simona Stefăniu – DIICOT

172. Teona Gabriela Boteanu – Tb Cluj

173. Ibănescu Larion Alexandra – PT Vaslui

174. Maria Filip – Tb specializat Cluj

175. Bogdan Ștefăniu – DIICOT

176. Todea Laurențiu – PT Timiș

177. Pop Ciprian – PJ Luduș

178. Vîlceanu Florin – Tb București

179. Silvia Pietraru – PT Argeș

180. Constantin Grăjdeanu – PT Bacău

181. Taghiev Ramona – PCA Bacău

182. Antaloae Ovidiu – Jud Oltenița

183. Alexandru Marin – PT București

184. Șerban Viorel – PCAB

185. Felicia Vlad – PCA Brasov

186. Corina Dragu – PCA Brasov

187. Ioana Nicoară – PMT Cluj

188. Roșca Anda Elena – jud Cluj

189. Iulia Ianovici- PT satu Mare

190. Baldea Diana – procuror pensionar

191. Ducu Gavril – PT București

192. Andrei Drăgan – PT București

193. Alexandra Barea Brezae – Tb Bucuresti

194. Elena Blidaru Mateescu – Tb Bucuresti

195. Olaru Camelia- Pj s4

196. Alexandra Simona Manescu – Tb Bucuresti

197. Denisa Iordan – Pjs6

198. Platon Mihai Felix – PJs1

199. Pecincu Alina – PJ Iasi

200. Cristea Stefan Georgian – PT Iasi

201. Stefan Ispăsoiu – PCA Brasov

202. Grip Paul Tudor – Tb Covasna

203. Bojin Bogdan – PJ Rupea

204. Rosca Sergiu – Pj Cluj Napoca

205. Vieriu Tudor Ionut – PT Bacau

206. Vieriu Dorina – Pj Roman

207. Mihai Valentin – DIICOT

208. Radu Adrian – PT Brasov

209. Corina Unguras Ciausu – Tb Cluj

210. Rares Ciausu – DIICOT

211. Mădălina Bîrlog – Tb Bucuresti

212. Simona Anghel – Pt Bucuresti

213. Drăgan Adrian – DIICOT

214. Oana Valeria Nas – Tb Bucuresti

215. Manuela Orzata – Tb Bucuresti

216. Ciorba Eva – PJ SM

217. Mare Georgiana – Tb Sibiu

218. Cocosila Corina – PT Giurgiu

219. Cincă Valeriu Bogdan – PJs3

220. Carnariu Mihai Madalin – DIICOT

221. Bunduc Marian Catalin – DIICOT

222. Bocai Mihaela – PJ Alba Iulia

223. Popa Alina Diana – DIICOT

224. Rusca Alexandra Ioana – Tb Iasi

225. Alexandra Mocanu – Tb Bucuresti

226.


Marta Chis – procuror pensionar

227. Andreea Busulescu – Tb Bucuresti

228. Mihai Zgripcea – PICCJ

229. Cosmin Ungureanu – PT Vâlcea

230. Rebecca Dinu – Tb Bucuresti

231. Cristina Ionescu Lupeanu – Tb Bucuresti

232. Mihaela Moacă– Pt Bucuresti

233. Florin Cîrciumaru – PCA Bucuresti

234. Secota Iuliana Georgiana – Tb Gorj

235. Ghiugan Ionela Mariana – jud pensionar

236. Alina Simionescu Baron – Tb bucuresti

237. Varvara Maria Cristiana – PT Iasi

238. Olimpia Maria Trastau – DIICOT

239. Moraru Alina- DNA

240. Mandache Ionut – DNA

241. Coca Daniel Alin – DNA

242. Alămaie Andreea Lavinia – PJs3

243. Mihai Stanciu – procuror pensionar

244. Ionuț Cosmin Măgureanu – PJs3

245. Camelia Stanciu – procuror pensionar

246. Stefan Balanescu – PICCJ

247. Vlad Andrei Dontu – PJs6

248. Irina Hrusca – judecator pensionar

249. Nicodim Ioan – procuror pensionar

250. Madalina Nicoleta Vârtopeanu – CA Bucuresti

251. Răduică Lucian – PT Mehedinti

252. Baches Andreea – PJ Zarnesti

253. Iuliana Velniciuc Ciuparca – Tb Cluj

254. Bucur Ioana – PJ Cluj

255. Munge Mircea Florin – DIICOT

256. Bordianu Dragos – DIICOT

257. Dâscă Adrian Nicolae – PCA Iasi

258. Filită Cristia Dragoș – Pj s3

259. Neacsu Mirel Emanuel – Jud Bolintin Vale

260. Marcu Corina Andreea – PJ Tg Mures

261. Bulz Julieta – proc pensionar

262. Stanță Doina – proc pensionar

263. Ana Maria Ghiață – Tb Iasi

264. Tabirta Lorin – DIICOT

265. Tabirta Mihaela- PJ Tulcea

266. Diana Calinescu Dragan – PT Bucuresti

267. Nas Bogdan Emil – PT Bucuresti

268. Cristea Ana – DIICOT

269. Nica Loredana – DIICOT

270. Candale Laura Camelia – Tb Bistrita Năsăud

271. Dinu Mihai Adrian – PT Bucuresti

272. Dărângă Ioana Codruta – PICCJ

273. Lorelei Golea – Jud. Brasov

274. Alexandra Vărzaru – PICCJ

275. Florin Daniel Cășuneanu – proc pensionar

276. Emanuela Dulgheru – jud. Pensionar

277. Madalina Munteanu – Jud Brasov

278. Monalisa Mircea Gherasim – Jud.Suceava

279. Andrei Claudia Ioana –Jud Suceava

280. Sofrone Florina – PJs2

281. Florin Cârciumaru – PCAB

282. Ciurcă Roznovăț roxana – PT Iasi

283. Bordianu Plesescu Roxana Angela – PJ Iasi

284. Marinel Mihai Nicolae – DIICOT

285. Ivan Maria – Jud. Bistrita

286. Cudalb Adrian Dan – PT Bucuresti

287. Panainte Iulian – PJ Iasi

288. Dumitru Alexandru Florentin – DIICOT

289. Ioana Alin Costin – PT DB

290. Fit Cosmin Marius- Pj Baia Mare

291. Neagu Adrian – Tb Arad

292. Neagu Ana Maria – Tb Arad

293. Marius Stancu – CAB

294. Laura Nicoleta Bosie – CAB

295. Dănut Cătălin Manea – CAB

296. Nebunu Georgeta Ramina – Pjs5

297. Dana Cristina Burduja – PICCJ

298. Abutnăriței Andreea Ionela – CA Brasov

299. Catalin Borcoman – procuror

300. Irina Sfîca – DIICOT

301. Georgiana Cecilia Giurgiu – Tb Sibiu

302. Dogaru Anamaria – PJs4

303. Fânariu Stefan – PT Iasi

304. Florin Lucian Arion – PCA Ploiesti

305. Filip Radu Daniel – PT Bucuresti

306. Paul Teodor Leontica-procuror

307. Buzamat Irina – TB Braila

308. Pintea Razvan Mihaita –Pj Baia Mare

309. Ciocoiu Mihaela – PJ Videle

310. Bratu Tiberiu – PJs6

311. Catalin Marginea – DIICOT

312. Anca Elena Stefanescu – Tb Bucutresti

313. Starasciuc Ana Maria – PCA Bucuresti

314. Florina Dinescu – PCA Bucuresti

315. Ioana Madalina Mihai – Jud. Brasov

316. Florea Ionela – proc pensionar

317. Patras Alexandra Maria- PT Iasi

318. Mintari Mihaela – DIICOT

319. Cristina Georgiana Ciulpan – PJs6

320. Baran Florin – DIICOT

321. Marius Romas – PT Ilfov

322. Mihaela Pacuraru – PT Ilfov

323. Marcela Antofie –Tb ilfov

324. Andreea Tiglăr – PJ ploiesti

325. Radu Oprescu – PT Ilfov

326. Diana Rusu –CA Brasov

327. Angela Hanga – Farcas – PJ Oradea

328. Gabriela Brandiu – PT Iasi

329. Taus Simona – CA Brasov

330. Tarnovschi Alexandra – PT Bihor

331. Marius Lita – CA Brasov

332. Anca Codreanu – CA Brasov

333. Melinda Codreanu – CA Brasov

334. Necula Mihai – PJ Brasov

335. Meszaros Tiberiu – Tb satu Mare

336. Gradina Valetina Laura – PCMA Bucuresti

337. Mihai Bălănescu – TB Bucuresti

338. Căruțasu Ioana – DIICOT

339. Madalina Potarniche – CA Brasov

340. Gîtan Dan Andrei – PJ Cluj

341. Dan Constantinescu- PT Braila

342. Arina Corsei Vultureanu – DIICOT

343. Mare Felix – PJ Sibiu

344. Ciprian Dominte – DNA

345. Georgian Husti – PJ Oradea

346. Florin Bogdan Munteanu – procuror

347. Ana Maria Gorcea – PJ Sibiu

348. Bogdana Irina Pînta – Pj Sibiu

349. Mihai Laura Adina – PT Cluj

350. Monica Munteanu – PCA Bv

351. Sergiu Cosoreanu – Tb Brasov

352. Stan Bianca Amalia –Pj Buftea

353. Soponar Adriana – Tb Satu Mare

354. Gabriela Chihaia – CA Brasov

355. Vlad Neagoe – CA Brasov

356. Antonescu Romeo – jud pensionar

357. Paisa Cristina – PJ Cornetu

358. Alba Radu – DNA

359. Andreea Beatrice Popa – Tb Brasov

360. Bîrgoan Andree –PJ Iasi

361. Alexandru Puiu – Pt Bucuresti

362. Tudor madalin Hurducaciu – PT Brasov

363. Madalina Voiculescu – PTB

364. Ioana Meszaros – PT Satu Mare

365. Baches Cristian Ionut – Jud Brasov

366. Balasanu Alexandru – Tb Botosani

367. Maria Bobocel – PTB

368. Simon Oana – DIICOT

369. Daciana Deritei – prc pensionar

370. Monea Crina Corina – proc pensionar

371. Badan Mihai Claudiu – DNA

372. Esanu Mihai – PJ Iasi

373. Marian Andrei Marius – PJ Constanta

374. Monica Nicola – jud pensionar

375. Liana Anisoara Cocis – jud pensionar

376. Maxim Cezar Sebastian – PJ Bistrita

377. Chiper Adrian- Jud Zarnesti

378. Ioana Maftei – Tb Barsov

379. Elena Ecaterina Grama – Tb Brasov

380. Ene Silviu – PJs3

381. Cristea Dănuț – DIICOT

382. Hălălău Cosmin – DNA

383. Cornaciu Larisa – Pj Brasov

384. Iulia Lupu – Tb Timis

385. Dordea Alina – Tb Sibiu

386. Raluca Munteanu – Pjs2

387. Stere Corina – PJ Constanț

388. Alexandru Liviu Clocieru – Pj Întorsura Buzaului

389. Cristina Boaje – Tb Bucuresti

390. Cristolovean Adrian – PJ Roman

391. Sergiu Cosoreanu – Tb Brasov

392. Paiusi Liviu – PJ Iasi

393. Cosmina Mihaela Colcieru – PJ Zarnesti

394. Adina Fundatureanu – CA Pitesti

395. Ecaterina Florea – Tb Bucuresti

396. Bursuc Andreea Claudia – DIICOT

397. Urziceanu Liviu – Jud Arad

398. Alexandru Nistor Cîrstoc – Pt Ilfov

399. Sava Alexandra Teona – PJ Harlau

400. Eva Emanuel – PJ Iasi

401. Carmen Dena – DIICOT

402. Alexandru Adrian Anghel – PTB

403. Olteanu Mihaela – CABrasov

404. Andrada Ioana Petrescu- PJ Pitești

405. Sofranca Dragos Vlad – PJs1

406. Miron Andreea Daniela – Pj Satu Mare

407. Grumezescu Iulaiana Gina – PJ Iasi

408. Balbenco Dragos – PJ iasi

409. Corda Liviu – Tiberiu – PCA Cluj

410. Vîntu Ana Maria – Tb Bistrita Nasaud

411. Benchea Vlad Cristian – PJ Avrig

412. Sohoroca Florin – PT Bistrita Nasaud

413. Grip Alexandra Laura – Tb Harghita

414. Anca Loredana Gheorghiu – PJ Brasov

415. Liviu Bontea – Tb Covasna

416. Vlad Gabriel Ciocan – PJ Pitesti

417. Pîrvanescu Florin Daniel – Jud Brasov

418. Pîrvanescu Theodora Maria – Jud Brasov

419. Fabiana Gabriela Sosoi – Pjs6

420. David Maricel – Pt Ilfov

421. Secheres Cristiana Gesara – PJs2

422. Ioedan Laurentiu – PCAB

423. Alin Bodnar – Tb Bucuresti

424. Dragos Calin – CAB

425. Lucia Zaharia – CAB

426. Grajdeanu Oana – PT Bacau

427. Grajdeanu Constantin – PT Bacau

428. Ana Maria Candet – jud pensionar

429. Irina Raclaru – PJ Sighisoara

430. Irina Isar – Pjs2

431. Mihnea Stoicescu – Tb Bucuresti

432. Stela Stoicescu – Tb Bucuresti

433. Andreea Oana Nica – DNA

434. Babos Florin Eugen – Jud Jibou

435. Diana Madalina Budau – Jud Bacau

436. Adriana Grigore – Jud pensionar

437. Andronie Violeta Diana – Jud Brasov

438. Alexandru Olaru – PJ Giurgiu

439. Olteanu Dragos – PCA B

440. Ramona Dumitru – PJ Giurgiu

441. Naghiu Dida Adina – PCA Oradea

442. Anda Mutu – PJs5

443. Brindea Dan Eugen – PT Salaj

444. Anamaria Renata Vida – TB Arad

445. Pecincu Alexandru – jud pensionar

446. Cristea Oriana Lavinia – PJ Harlau

447. Ghidarcea Cristian Lucian – jud Brasov

448. Raluca Vestemanu – PCA Brasov

449. Simon Cristina Ingrid – PT Bihor

450. Tatar Emanuela Anca – PJs5

451. Mitocaru Bianca Elena – PJs5

452. Mocanu Vlad – jud. Câmpulung Moldovenesc

453. Mocanu Macar Ioana – jud. Câmpulung Moldovenesc

454. Agisuna Hacan Emrah – Pj Buftea

455. George Victor Ciornei – PJ Urziceni

456. Ana Maria Stoica -Tb Bucuresti

457. Bacinschi Cristina – PJ Iasi

458. Stoica Florin – PT DB

459. Hodorogea Ana Maria – PCA Iasi

460. Negrut Catalina – PCAB

461. Lavinia Cobiscan – Tb Bucuresti

462. Botezatu Andreea – Tb Brasov

463. Sorin Flontea – Pt Salaj

464. Sohorca Florin – PT Bistrita Nasaud

465. Andreea Grancea – CA Iasi

466. Stanculeanu Maria Gabriela – CA Iasi

467. Moraru Marius Andrei – CA Iasi

468. Mititelu Maricica – CA Iasi

469. Tarlion Gabriel – CA Iasi

470. Victoria Oana Daniela – CA Suceava

471. Tamas Andrei – Pj Targu Neamt

472. Spoeala Valentina – proc pensionar

473. Mihaela Nita – CAB

474. Ioana Nicoara – PMT Cluj

475. Arsene Ion Catalin – pensionar procuror

476. Pîrlea Denisa – Jud Sighisoara

477. Irina Perjoiu – DNA

478. Luchian Ana Maria – DNA

479. Sergiu Carlan – Tb Cluj

480. Crina Muntean – T Bihor

481. Delia Mihai – DNA

482. Fota Carmen -DIICOT

483. Raluca Cîrjan – jud pensionar CAB

484. Bogdana Orasanu – jud pensionar CAB

485. Ioana Constantin-fost judecător CAB

486. Ioana Elena Câmpean-PICCJ

487. Teodora Sorescu-judecător pensionar

488. Coadă Ciprian-judecător pensionar

489. Daniela Mitrea Muntean-judecător pensionar

490. Cătălina Dan-CAB Pitești

491. Elena Popescu-judecător pensionar

492. Ștefan Bălănescu-PICCJ

493. Ioana Bâlciu-procuror

494. Corina Voicu-judecător pensionar

495. Rusu Larisa-procuror pensionar

496. Lavinia Cîrciumaru-Tribunalul București

497. Andea Băleanu-PCAB

498. Alina Stamate Tămășan-Tribunalul Maramureș

499. Nicolae Stamate Tămășan-Tribunalul Maramureș

500. Ligia Coman-Tribunalul Maramureș

501. Mihai Popa-procuror

502. Dragoș Păduraru-procuror

503. Marius Bulancea-procuror pensionar

504. Cosmin Grancea-procuror

505. Lucian Rus-procuror

506. Ana Dana-procuror

507. Paul Daniel Moglan-Tribunalul Bacău

508. Horațiu Dumbravă-judecător pensionar

509. Florin Ion – DIICOT

510. Laurențiu Hetriuc – CA Suceava

511. Ciulei Georgiana – DIICOT

512. Gîdea Iulian – DIICOT

513. Cristian Borș – DIICOT

514. Mihai Constantinescu – DIICOT

515. Vlad Grigorescu – DIICOT

516. Daniela Matei – PICCJ

517. Teofil Ilisie, PTM Cluj

518. Dieac Ana, PCAB

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.