
Foto: Politehnica Timișoara / Facebook
Politehnica Timișoara s-a reunit astăzi la Baza 2 cu gândul poate și la cantonamentul de pe meleaguri mai însorite, alb-violeții lui Dan Alexa urmând să plece în Turcia în februarie, dar și cu nume noi. Primul transfer confirmat al iernii e mijlocașul Alin Țegle, de la CS Tunari.
Țegle (29 de ani) e un jucător pe care Chirurgul și l-a dorit și în primul mandat la Timișoara. Crescut la Bistrița acesta a mai evoluat la Luceafărul Oradea, Universitatea Craiova II, Turris Tr. Măgurele, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, CSM Slatina și CS Tunari. Cu ultima a promovat în B chiar sub comanda lui Dan Alexa. În acest sezon a evoluat în 14 jocuri pentru ilfoveni, marcând un gol în Cupa României.
„În primul rând mă bucur că o să lucrez din nou cu domnul Dan Alexa, ceea ce am și făcut în urmă cu un an și jumătate, când am mers la Tunari. Am reușit să promovăm acolo și mă bucur că m-a sunat ca să vin la Poli. Este un club de tradiție din fotbalul românesc, care-și dorește performanță, își dorește să fie din nou în elita fotbalului românesc. Dar până atunci trebuie să o luăm pas cu pas, să luăm fiecare meci în parte și la sfârșitul sezonului să reușim să promovăm în Liga 2. Am urmărit câteva meciuri ale lui Poli și am rămas impresionat de câtă lume vine la stadion, e o galerie foarte frumoasă, abia aștept să mă întâlnesc cu suporterii, să îi simt în tribună și sper ca la final să le aducem tuturor o bucurie!”, a spus Alin Țegle după ce a semnat cu timișorenii.
„E un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Îl cunosc bine. E genul de jucător care sigur va aduce un plus. Îmi doresc ca el să fie sănătos. Să ajungă la nivelul la care eu îl cunosc. Am lucrat un an de zile cu el la Tunari, îi știu potențialul și cred că este un jucător care poate să ne ajute foarte mult”, a adăugat Dan Alexa despre noul elev de la Poli.
28 de nume, trei noi
Dan Alexa a avut 28 de jucători sub comandă la Baza 2, unde s-au făcut grupe și o parte a antrenamentului s-a desfășurat în balon, o altă parte pe sinteticul acoperit de zăpadă. Pe lângă Țegle, un alt fost jucător al Tunariului a fost prezent, portarul Sebastian Micu, originar din Jimbolia, precum și tânărul Claudiu Savianu, mijlocaș aflat ultima dată la juniorii Chindiei. Au lipsit jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc în toamnă, precum Dan Pureca, David Roșu și Cosmin Huminic, de care clubul probabil se va despărți.
Lotul prezent la reunire:
Portari: Mosoarcă, Enășescu, S. Micu, Traia
Fundași: Vlaicu, C. Ene, P. Paul, Gogor, Tătaru
Mijlocași: R. Benzar, Vasluian, Amariei, Marincu, Țegle, Vîrtej, Fazekas, Adam, Rotariu, Savianu, C. Toma, Gavrilă, Clemeniuc, Bologa
Atacanți: Avramescu, D. Popa, Cooper, Haiduc, T. Cociș
Dan Alexa, concentrat pe pregătire
„Sigur, primul meu gând e ca noi stafful să putem face o pregătire foarte bună împreună cu jucătorii. Să putem să ne pregătim, să avem condițiile cele mai bune, pentru că ne așteaptă o perioadă foarte grea. O perioadă importantă, întotdeauna partea a doua a campionatului e mult mai dificilă decât prima parte. Apare presiunea. E și acel play-off, care se va disputa care pe care. Așa, ca prim gând, îmi doresc să fiu inspirat în alegerea pregătirii, eu și stafful, și să ducem echipa la un nivel bun spre foarte bun la începutul campionatului”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii, la prima sesiune din an.
Poli se va pregăti pe plan local, urmând ca în perioada 3-13 februarie să fie la Belek, reg. Antalya, pentru un stagiu în care va disputa trei amicale.
„E foarte greu să faci un antrenament normal pe zăpadă. Din păcate vremea e cum este. Nu avantajează foarte mult echipele. Cantonamentul acesta (n.r. în Turcia, 3-13 februarie) e binevenit. E foarte binevenit. Pentru că-ți dă posibilitatea să te antrenezi specific pentru fotbal. Îți dă posibilitatea să ai adversari buni. Într-adevăr e problemă cu temperatura, dar revenim cu două săptămâni înainte de începerea campionatului și cred că e suficient timp pentru a te reacomoda”, a mai spus Dan Alexa.
Capitolul transferuri abia a fost deschis, conform tehnicianului alb-violeților: „Mai aștept doi jucători, îmi doresc foarte mult să vină, am încredere în ei și cred că aduc plus valoare echipei”.
Programul de jocuri amicale:
24 ianuarie – CSM Caransebeș (locul 1 – Liga 4 Caraș-Severin)
28 ianuarie – Athletico Vinga (locul 1 – Liga 4 Arad)
31 ianuarie – Unirea Sântana (locul 5 – Liga 3, Seria 7)
Cantonament Turcia (Belek 3.02-13.02)
6 februarie – MKS Czarni Pruszcz Gdanski (locul 9 – Pomerania, L5 Polonia)
8 februarie – FC Alay (locul 5 – L1 Kirghizstan)
11 februarie – FK Hodonín (locul 2 – seria MSFL, L3 Cehia)
21 februarie – adversar încă nedesemnat (posibil Ungaria sau Serbia)
Primele trei jocuri se vor disputa la Timișoara, locațiile și orele exacte de disputare ale meciurilor urmează să fie stabilite. Poli va relua campionatul Ligii 3 în data de 28 februarie, cu o deplasare pe terenul celor de la CSC Ghiroda.





