
Mai mulți copaci au căzut pe carosabil în județul Hunedoara, unde localități întregi au rămas fără alimentare cu energie electrică în urma ninsorilor din timpul nopții. Pe lângă pompierii care au intervenit în situațiile de urgență, drumarii acționează pe mai multe artere din vestul țării.
„Pe fondul Codului Portocaliu de fenomene meteorologice severe, valabil până în această dimineață la ora 10.00, pompierii hunedoreni au intervenit pe parcursul nopții pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe carosabil pe raza localităților Buceș Vulcan, Săcămaș, Brad și Hunedoara. În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, la nivelul județului sunt raportate până la această oră (09.00), 24 de localități (aproximativ 10.000 consumatori) rămase fără energie electrică. Echipele furnizorului de energie sunt pe teren și acționează pentru remedierea situației.
Sub greutatea zăpezii, doi copaci au căzut în municipiul Deva, pe străzile Mihai Eminescu și Nicolae Bălcescu, unul dintre aceștia, avariind un autoturism. Totodată, pompierii Punctului de Lucru Băița au intervenit pe raza localității Fornădia, unde un arbore a căzut pe carosabil, blocând circulația rutieră pe un sens”, a transmis ISU Hunedoara.
De asemenea, de ieri de la prânz și până în această dimineață, drumarii au intervenit constant în vestul țării, pe fondul ninsorilor și al carosabilului umed.
Conform DRPD Timișoara au fost până în această dimineață 174 autoutilaje, aproximativ 1.400 tone material antiderapant folosit.
„Material antiderapant utilizat pe fiecare zonă: SDN Deva: 268 tone, SDN Timișoara: 214 tone, SDN Arad: 92 tone, SDN Caransebeș: 166 tone, Autostrăzi: 670 tone.
Intervențiile au fost intensificate în cursul nopții în județele Hunedoara, Caraș-Severin, Arad și Timiș, precum și pe autostrăzile A1, A6 și A11.
Pe DN 6 Orșova – Caransebeș, se circulă îngreunat în zona localității Armeniș (CS), după ce ansambluri rutiere au derapat și au rămas imobilizate pe carosabil.
În restul zonei, se circulă îngreunat, în special pe sectoarele cu zăpadă și carosabil umed. Starea carosabilului: Pe unele sectoare din județele Hunedoara și Arad, carosabilul este acoperit cu zăpadă imbibată, cu grosimi de până la 2–3 cm, în special în zonele de munte și deal. Autostrăzile au carosabil umed, tratat cu sare”, mai arată sursa citată.
UPDATE Localitățile din jud. Hunedoara afectate de lipsa curentului electric la ora 12.00 erau: Valisoara, Baita, Hartagani, Tebea, Brad, Mesteacan, Hateg, Calan, Strei, Certej, Gherghes, Deva, Buces, Criscior, Curechi, Taratel, Muncel, Paulis, Govajdie, Ghelari, Cut, Hajdau, Lelese, Boita, Baia de Cris, Bulzestii de Sus, Luncoiu de Jos, Vorta, Ribita, Bosorod, Bretea Romana, Orastioara de Sus, Santamarie Orlea, Balsa, Certeju de Sus, Carjiti, Cerbal, Pestisu Mic, Petrosani, Blajeni, Bucuresci, Batrana, Vetel, Toplita, Densus, Rachitova, Totesti, General Berthelot, Branisca, Ilia, Burjuc, Gurasada, Zam, Geoagiu, Soimus, Bacia, Teliucu Inferior, Bunila, Cerbal.
UPDATE 2 La ora 19.00, la nivelul județului Hunedoara mai existau aproximativ 10.000 de consumatori afectați de lipsa curentului electric. „Operatorul de energie electrică acționează și la această oră pentru remedierea defecțiunilor, având în teren 21 de echipe proprii plus 2 contractori. Pompierii militari alături de celelalte autorități cu rol în gestionarea situațiilor de urgentă desfășoară în continuare misiuni pentru restabilirea stării de normalitate”, a transmis ISU Hunedoara.





