
În stagiunea 2025-2026, dirijorul timișorean Cristian Măcelaru, numit director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra, a anunțat un program inaugural ambițios, care include lucrări celebre semnate de George Gershwin, Igor Stravinsky și Margaret Bonds, cât și lucrări ale unor compozitori contemporani.
Zilele de 16 și 17 ianuarie Cristian Măcelaru dedică programul în onoarea lui Dr. Martin Luther King, Jr., propunându-și să creeze un spațiu de reflecție pe tema drepturilor civile, a justiției și a puterii pe care o are muzica pentru apropierea comunităților.Programul prezintă premierele CSO ale Variațiunilor Montgomery de Margaret Bonds, compuse în urma atentatului cu bombă din 1963 asupra Bisericii Baptiste de pe strada 16 din Birmingham, Alabama și Simfonia Blues a compozitorului Wynton Marsalis, laureat al Premiului Pulitzer , o călătorie sonoră prin epoca revoluționară a Americii, înregistrată de Orchestra Philadelphia sub conducerea lui Măcelaru și lansată în 2021.
Programul include, de asemenea, o asociere a Adagio pentru coarde de Samuel Barber cu poezie originală scrisă de poeta Rita Dove, laureată a Premiului Pulitzer și originară din Akron, Ohio, prima afro-americană consultantă în poezie pentru Poezie la Biblioteca Congresului. Programul va fi interpretat de naratorul și basul Morris Robinson.
La începutul sezonului, Cristian Măcelaru a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare fiecare concert din primul lui sezon ca director muzical al orchestrei simfonice din Cincinnati, având astfel posibilitatea „de a împărtăși muzică care reprezintă moștenirea mea românească și de a aduce o atenție specială culturii americane pe care o îmbrățișez este o onoare absolută… în sezonul meu inaugural, voi fi alături de muzicienii superbi ai CSO și de mulți dintre cei mai apropiați parteneri artistici ai mei, care mă vor ajuta să ating excelența cu care comunitatea din Cincinnati s-a obișnuit. Am ajuns să cunosc Cincinnati ca pe un loc special, cu o dragoste profundă pentru arte. Prin muzică, aștept cu nerăbdare să creez un sentiment mai profund de cunoaștere și înțelegere reciprocă și abia aștept să începem călătoria noastră împreună.”





