
După zilele de sărbătoare din ultimele două săptămâni, cu mese mai bogate și mai multe ceasuri de tihnă sau chiar câteva zile de vacanță, plimbările mai lungi, la aer curat, mai ales în inima munților, sunt o adevărată binefacere pentru sănătate.
Banatul Montan este una din regiunile care oferă din plin asemenea locuri de destindere, fie pentru plimbări lejere, fie pentru ascensiuni mai dificile, recomandate celor cu mai mult antrenament.
Lacurile montane, iarna
În Munții Aninei, drumul care pornește de la păstrăvăria Bei spre lacul Ochiul Bei și cascadele Beușnița este un traseu ușor de străbătut și cu priveliști spectaculoase ale căderilor de apă, adevărate minuni ale naturii pe timp de iarnă, pentru cei care se încumetă să înfrunte gerul și înghețul.
Plimbări în jurul Reșiței
În jurul Reșiței se află mai multe poteci numai bune pentru promenadă, care oferă două ceasuri reconfortante în natură, cum ar fi plimbările în pitoreasca Vale a Domanului sau spre platoul aflat pe dealul Golului, de unde poate fi admirată stema Reșiței și panorama întregului oraș.
De la stema orașului, pe un drum forestier de aproximativ doi kilometri, se poate ajunge la Poiana Caraiman, aflată pe unul din dealurile unde se organizează mai multe competiții sportive.
Cazanele Dunării, admirate de la înălțime
O altă zonă de agrement este în Clisura Dunării, spectaculoasă în orice anutimp. De la Svinița se poate urca pe vârful Trescovăț din Munții Almăjului, înalt de 755 de metri, care este un rest vulcanic. De la Svinița se poate ajunge la Dubova, de unde pornește un traseu către platoul Ciucarul Mare, aflat la o înălțime de aproximativ 300 de metri, un loc de belvedere de unde Cazanele Mari pot fi admirate de la înălțime, oferind o priveliște de neuitat.
Tot în clisura Dunării, pe drumul care pornește de la Moldova Nouă spre Gârnic, se află și cascadele Modăvița, cu o înălțime de zece metri și o lățime de 20 de metri, și Burăul Mare, una dintre cele mai înalte din Banat, care oferă o priveliște hibernală de-a dreptul spectaculoasă.
Satul rupt de lume
Temerarii dornici de mai multă mișcare se pot aventura pe drumul inedit care duce la un sat rupt de lume, aflat între parcul Național Retezat și Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Drumul spre sat pornește de la podul Cerna și presupune o adevărată ascensiune pe scările de lemn prinse de stâncă, pe o porțiune de aproximativ o sută de metri, continuând apoi, prin pădure, până la Ineleț. Răsplata efortului va fi pe măsură, căci în fiecare anotimp, peisajul care se dezvăluie privirilor, taie respirația.â
Un alt traseu ispititor este cel care pornește din satul Iabalcea spre cheile Carașului, pe lângă cetatea Caraș – veche fortificație medievală din Banat – până la Carașova, pe un drum care poate fi străbătut în aproximativ cinci ore. Un loc atractiv pentru plimbări este drumul forestier de la Văliug spre Semenic, cu plecare de la Casa Baraj de lângă ponton.
Traseu impresionant pentru ascensiuni dificile
Amatorii de ascensiuni mai dificile pot opta pentru spectaculosul traseu care pleacă din Șaua Jigoriei, aflată la intersecția drumului către Muntele Mic cu cel forestier spre Poiana Mărului, ultima localitate în care se poate ajunge cu mașina fiind Borlova.
Pe vârful Șeroni se află un minunat loc de belvedere asupra masivului Țarcu, unde stația meteo aflată aici este unul dintre cele mai impresionante locuri din Carpații Meridionali. Cei care se încumetă la acest drum vor fi răsplătiți din plin atât de frumusețea traseului cât și de priveliștea care se deschide asupra masivelor din jur.





















