Timișoara între lege și tăcere: când dubla măsură devine regulă, iar faptele...

Timișoara între lege și tăcere: când dubla măsură devine regulă, iar faptele rămân pe hârtie

1
DISTRIBUIȚI

Pe fundalul semnalărilor preliminare ale ANI privind viceprimarul Paula Romocean, scena politică timișoreană pare să funcționeze după principiul „nu e nimic de văzut aici”. Din partea PSD, niciun comentariu oficial. Din tabăra USR, excepția este Ruben Lațcău, care subliniază că „în acest moment nu există niciun raport și nicio decizie ANI.


Vorbim despre o etapă de evaluare. Paula a transmis deja un punct de vedere către Agenția Națională de Integritate, în cadrul procedurii legale. Este așteptat raportul”.

PNL, prin vocea lui Ionuț Gaiță, semnalează dubla măsură și dubiile legale, dar rămâne singurul partid care ridică public problema: „Dubla măsură e politica oficială. Ce e ilegal pentru alții devine interpretabil pentru ei. Ce e imoral la adversari e contextual la colegii de partid sau la prieteni. Regulile sunt stricte, dar numai în jos. În sus, se topesc în explicații, minciuni și lamentări în social media”.

Altfel, liniștea politică domină. Cei implicați – fie că e vorba de viceprimarul Romocean, primarul Fritz sau Ruben Lațcău – continuă activitatea fără ca tensiunile generate de incompatibilități sau conflicte de interese să se traducă în consecințe imediate. În practică, mesajele morale și sloganurile precum „Fără penali în funcții publice” sunt suspendate temporar, dacă nu chiar reinterpretate, în funcție de cine le aplică.

Această liniște aproape ritualică lasă impresia unui oraș condus mai mult prin consens tacit decât prin respectarea legii. Faptele rămân pe hârtie, iar interpretările devin argumente de apărare: ce ar fi ilegal sau imoral pentru alții devine, în acest cerc restrâns, „interpretabil” sau „semn de persecuție”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.