
În 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Casa de Presă și Editură „Libertatea”, cu o lungă tradiție în organizarea manifestărilor dedicate marelui poet Mihai Eminescu, reafirmând astfel legătura strânsă a comunității românești din Serbia cu valorile culturii românești, în colaborare cu Biblioteca Orașului Vârșeț și Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, organizează Colocviile Eminescu – ediția I, sub genericul „Opera eminesciană ca spațiu al memoriei și identității culturale”.
Evenimentul va avea loc la biblioteca orașului Vârșeț, începând cu ora 12:00 și este dedicat personalității și operei lui Mihai Eminescu.
Manifestarea va cuprinde două secțiuni – o sesiune științifică cu prezentări și comunicări dedicate analizei operei eminesciene, relevanței sale culturale, rolului în consolidarea identității naționale și perspectivelor critice interdisciplinare și un moment literar, cu lecturi din poezia eminesciană, menite să evidențieze valoarea estetică, profunzimea ideilor și ecoul lor în conștiința culturală a comunității. Manifestarea dorește să creeze un spațiu de reflecție și apreciere a operei lui Mihai Eminescu, consolidând memoria culturală și identitatea românească în Serbia.
Filiala timișoreană „Valeriu Braiște” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România organizează în 16 ianuarie, în colaborare cu Academia Română filiala Timiș, manifestarea „Exilul cultural românesc – Între istorie și memorie”, dedicată Zilei Culturii Naționale, prilej cu care vor fi prezentate mai multe alocuțiuni având drept temă identitatea, diaspora contemporană, exilul, dar și un omagiu adus lui Mihai Eminescu.





