
Foto: DRDP Timișoara / Facebook
Lucrările la sectorul Margina-Holdea al autostrăzii A1 continuă, în prezent accentul fiind pus pe execuția celor două tuneluri prevăzute în proiect. Potrivit DRDP Timișoara, activitatea se desfășoară simultan pe mai multe fronturi și etape de execuție.
La Tunelul 1, care are o lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, se lucrează în paralel în ambele galerii. Echipele execută operațiuni precum aplicarea hidroizolației, montarea armăturilor, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, câte șase echipe sunt implicate în fiecare galerie, lucrările fiind organizate etapizat și continuu, în funcție de progresul fiecărei zone.
În cazul Tunelului 2, cu o lungime de 1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt, sunt active zece fronturi de excavare. Acestea includ și execuția căptușelii primare, ceea ce permite înaintarea simultană din mai multe puncte, contribuind la accelerarea ritmului de execuție.
Separat, în zona Margina au început lucrările pentru realizarea platformei destinate fabricării grinzilor. Aceste elemente vor fi utilizate ulterior la construcția podurilor și pasajelor aferente acestui tronson de autostradă.
Potrivit constructorului, lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, cu o mobilizare de aproximativ 800 de muncitori și operatori, precum și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate. Proiectul este realizat de asocierea formată din companiile UMB GRUP și Euro-Asfalt.
Sectorul Margina-Holdea este unul dintre cele mai complexe loturi ale autostrăzii A1, fiind necesară construirea tunelurilor pentru traversarea zonei montane și asigurarea continuității coridorului rutier.
În luna decembrie 2025, stadiul lucrărilor se apropia de jumătate și se lucra la ambele tuneluri.












