
Polițiștii SIC Hunedoara au pus în executare joi dimineața, 14 mandate de percheziție domiciliară și cinci mandate de aducere, în județul Hunedoara, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Mai multe persoane preluau bunuri de la expeditori din afara țării, dar își însușeau marfa și o declarau apoi furată în străinătate. Valoarea prejudiciului e de 350.000 de euro.
„Ancheta vizează mai multe persoane bănuite că, în perioada 2025–2026, ar fi desfășurat activități infracționale sub paravanul unor contracte de transport internațional de mărfuri.
Potrivit cercetărilor, persoanele în cauză ar fi preluat bunuri de la expeditori din străinătate, cu destinația către diverși beneficiari, însă nu ar fi respectat clauzele contractuale privind livrarea.
Astfel, în municipiul Vulcan, membrii grupului ar fi descărcat și sustras marfa transportată, însușindu-și bunurile în mod ilegal.
Pentru a masca activitatea infracțională și pentru a justifica lipsa mărfii, aceștia ar fi declarat în mod fictiv furturi comise pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.
În cadrul perchezițiilor, de la locuințele celor vizați au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 350.000 de euro, recuperat peste 80%.
La acțiune participă luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Hunedoara și Gorj, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara și din Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.
Activitățile sunt în desfășurare, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani”, a transmis IPJ Hunedoara.
UPDATE În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, patru persoane cu vârste cuprinse între 36 și 58 de ani au fost reținute pentru 24 de ore. Cei patru bărbați domiciliați în municipiul Vulcan sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tăinuire.
Potrivit probatoriului administrat, aceștia ar fi preluat, în baza unor contracte de transport internațional de mărfuri, diferite bunuri de la expeditori din străinătate, către diverși beneficiari, fără a respecta clauzele contractuale privind livrarea.
Ulterior, persoanele în cauză ar fi descărcat și sustras marfa transportată, însușindu-și ilegal bunurile, pe care ulterior le valorificau. Pentru justificarea activității ilicite, ar fi declarat în mod fictiv furturi comise la autoritățile judiciare de pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 350.000 de euro.
În urma punerii în aplicare a 14 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele vizate au fost găsite și ridicate mai multe bunuri, printre care 432 panouri fotovoltaice, pompe staționare turnare beton, medii de stocare, etc.
Cei patru bărbați reținuți pentru 24 de ore au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați instanței cu propuneri corespunzătoare.
Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, al Brigăzii Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Cei patru reținuți sunt domiciliati în municipiile Vulcan și Petroșani








