
Binecunoscutul artist Emeric Imre a poposit din nou la sfârșitul săptămânii trecute la Timișoara, unde fanii de folk și poezie au avut parte de un răsfăț. De fapt de două, căci artistul care a cântat la Porto Arte alături de Jimi El Laco și Marius Roje, a avut două spectacole în aceeași locație, de la ora 17 și de la ora 20.
Spectacolele au avut parte de clasicele hituri „Nebun de alb”, „Ilie de la Sculărie” sau „Scrisoare supărată” (Tu mi-ai făcut numai belele/Fată de crâșmă cu manele), iar pe finalul celei de-a doua reprezentații, alături de Emeric Imre Trio pe scenă a urcat și Claudia Serdan, în aplauzele furtunoase ale publicului.

În 22 septembrie 1984 am debutat la Cenaclul Flacăra, iar două zile mai târziu am venit la armată în Timișoara, în Calea Girocului, la tancuri.
Datorez Timișoarei două cîntece compuse atunci. În tren am compus piesa «Gară» – pe care o cânt la aproape fiecare concert – și «Orație de nuntă», pe care am compus-o undeva în 1985 la Casa Armatei, unde eram în ansamblu și cântam și cu chitara și cu vioara”, a povestit artistul în cadrul unui interviu pe care-l puteți citi în întregime aici.





