Complexul Muzeal Arad găzduiește în sala pinacotecii „Noua Acropolă România-Timișoara”, o serie de trei prelegeri filosofice care va debuta în 4 februarie, ora 19:00 cu tema „Practici filosofice pentru viața interioară”, care încearcă să traseze un mod de cultivare a unei vieți interioare mai bogate prin exerciții concrete moștenite din tradiția filosofică. În 11 februarie, de la aceeași oră, prelegerea va aborda „Morala în epoca post-adevărului”, care caută să descifreze ce înseamnă „adevăr propriu” și ce se întâmplă cu individul prins în forme continue de relativism. Ultima prelegere, „Relația omului cu timpul, după stoici”, va avea loc în 18 februarie, de la ora 19:00 și va pune în evidență înțelepciunea stoică pentru a reconsidera relația cu trecerea timpului și a trăi cu mai multă conștiință de sine.
Expoziția „Obiecte de tezaur din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane”, din palatul Magna Curia (Deva) se remarcă prin frumusețea, eleganța și unicitatea pieselor expuse, fiecare cu povestea sa. Printre exponate se numără piese de port și podoabă, garnituri de costum, piese votive și cu caracter cultic, monede din aur și argint – artefacte provenind încă din epoca bronzului, care simbolizau prestigiu, putere și statut social, realizate cu măiestrie din metale prețioase.
Muzeul Național al Banatului vernisează în 5 februarie expoziția itinerantă „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, cu fotografii realizate de apreciata fotografă Christine de Grancy pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice ale Vienei, de unde au fost surprinse numeroase statui și detalii arareori vizibile de la nivelul străzii. Expoziția este realizată prin colaborarea cu Forumul Cultural Austriac și va fi deschisă la bastionul Maria Theresia, la ora 17:00.
Exponatul lunii este un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, din secolul al XIX-lea, care ilustrează, deopotrivă meșteșugul local și lumea militară din Balcani. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, sub influența direcțiilor tehnice aduse din Orient, meșteșugul armelor portative cu cremene s-a consolidat în orașe ca Peć, în actualul Kosovo și Metohia. Aici, traficul cultural și militar dintre Imperiul Otoman și meșteșugarii locali a generat o sinteză tehnică distinctă: mecanismul cu arc exterior, cunoscut în sursele contemporane drept mecanismul spaniol sau miquelet, a devenit norma în Balcani, contrapunct tehnic la mecanismul francez cu arc interior, preferat în Occident încă din secolul al XVII-lea. Kuburele de tip Peć, așa cum sunt denumite în documentele și inventarele epocii aceste pistoale de cobur, au evoluat rapid de la obiecte meșteșugite de mână până la instrumente de uz larg, accesibile în Balcanii secolului al XIX-lea.
Primele mențiuni legate de armurierii din Peć apar în catastihul Mănăstirii Sfintei Fecioare, cu donații semnate de Dmitar tuvekčia în 1769 și Jovo tufekčija în 1776, dovadă a existenței unei tradiții deja formate. Abia în deceniile următoare, orașul devine un centru renumit pentru producția de kubure pećanke – pistoale recunoscute pentru liniile lor masive, bulbul rotund și mânerul din lemn, uneori încheiat cu un bumb din alamă cu secțiune octogonală. După aspect, aceste pistoare reprezintă o punte între tradiția europeană a armelor și simbolismul islamic al meșteșugului. Pe mâner, în interior, apar deseori simboluri sugestive: sabia Dhu al-Fiqar, cu bifurcațiile sale distincte, semn al liderului islamic Ali și simbol al curajului și autorității, asociată cu potcoava, emblemă a norocului și protecției. Aceste semne, încrustate cu argint sau aplicate cu precizie, reflectă o estetică locală care îmbină funcționalul cu semnificațiile culturale ale meșteșugarilor din Peć.
Atelierele consacrate acestor pistoale erau concentrate în apropierea cartierului Okolj, iar frații Mula Ibro și Mula Ali sunt remarcați în cronici ca primii producători sistematici de kubure pećanke. În epocă, o pereche de astfel de pistoale putea fi cumpărată cu zece ducați, o sumă apreciabilă, indicând valoarea socială și economică a acestor obiecte. Țevile acestor pistoale provin din regiuni precum Prizren sau Taslidža și chiar din Italia, adesea reutilizate prin tăierea longitudinală și adaptarea lor la forma specifică a kuburelor.
Modelul își trage inspirația din pistoalele din Brescia secolului al XVIII-lea, reinterpretate local, cu accente balcanice vizibile în manieră și ornamentație. Piesa prezentată, cu țeava realizată în 1814, este o mărturie a transferului tehnic și cultural care a traversat Balcanii, o relicvă care surprinde dinamica meșteșugului și simbolurilor dintr-o regiune aflată la confluența lumilor.
