Finaliștii Festivalului-Concurs „Gelu Stan” au fost selectați: 16 tineri interpreți vor urca...

Finaliștii Festivalului-Concurs „Gelu Stan” au fost selectați: 16 tineri interpreți vor urca pe scenă la Lugoj

0
DISTRIBUIȚI


La festivaului-concurs „Gelu Stan”, ajuns la a VIII-a ediție, s-au calificat 16 finaliști, din Banatul de munte și cel de pustă, din Sălaj, din Apuseni, din Ținutul Pădurenilor, din Romanații oltenești, din Mehedinți, Gorj, Muntenia, Maramureșul istoric, Prahova și Țara Binișului, selectați în urma preselecției. Finaliștii, a căror listă e publicată pe www.cecart.ro, s-au remarcat prin talent, expresivitate artistică și atașament față de tradiția folclorică și au conturat o imagine vie și autentică a patrimoniului muzical tradițional românesc. Ei vor evolua în cadrul concursului, al festivității de premiere și al spectacolului de gală, care se vor desfășura în data de 18 februarie, la teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj.

Invitați speciali în spectacolul de gală vor fi cunoscuții soliști Dumitru Teleagă, Stana Stepănescu, Andreea Chisăliță și Simina Popescu, laureata trofeului ediției precedente a festivalului-concurs, dedicat memoriei dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, care, prin activitatea sa artistică și pedagogică, a contribuit esențial la formarea a numeroase generații de interpreți și la promovarea valorilor autentice ale folclorului românesc și mai ales a folclorului timișean.

Finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, care susține tinerele talente și cultura tradițională, vor evolua în cadrul concursului, al festivității de premiere și al spectacolului de gală, iar în urma deliberării juriului, vor fi acordate următoarele premii în bani: Marele Premiu, în valoare de 4.000 lei; Premiul I, în valoare de 3.000 lei; Premiul II, în valoare de 2.000 lei; Premiul III, în valoare de 1.500 lei; trei Premii Speciale, fiecare în valoare de 800 lei; Premiul Radio Timișoara și Premiul „Tinereții”, oferit de familia maestrului Gelu Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.