
Imagine – Ioan Vermeșan în tricoul Veronei via hailafotbal.ro
Fotbalul timișorean continuă să dea jucători la nivel înalt chiar dacă nu are (încă) un stadion modern ori echipă în primele ligi. Încă doi tineri calcă pe urmele lui Paul Codrea ori, mai recent, Marius Marin.
Ioan Vermeșan (19 ani) a debutat vineri seara pentru ultima clasată din Serie A, Hellas Verona, în eșecul din deplasare cu Sassuolo (scor 0-3). La oaspeți a fost convocat în premieră la seniori și Luca Szimionaș, dar mijlocașul născut tot în 2006 la Timișoara a rămas doar pe bancă.
După ce mijlocașul Marius Marin (27 ani, ex-Poli) a ajuns la 19 meciuri jucate în acest sezon, primul în elita italiană, pentru Pisa, acum penultima clasată în Serie A, Vermeșan, vârf de meserie, a spart gheața la seniorii veronezilor. El a crescut mai întâi la ACS Poli, din 2013 până în 2019, când a fost legitimat la Juventus Colterm (conform conducătorului clubului Antonio Bădescu). O scurtă perioadă 2021-22 a fost juniorul UTA-ei. Apoi a trecut la Ripensia în anul 2022, pentru care a debutat în Cupa României înainte de a pleca în Italia. În acest sezon s-a remarcat în campionatul Primvavera, unde este golgheter (are 15 goluri în 22 de meciuri). Ieri a jucat primele sale nouă minute oficiale la seniori în Serie A pentru Hellas Verona. L-a înlocuit în minutul 82 pe scoțianul Bowie.
În același meci cu Sassuolo de la Reggio Emilia a fost selecționat în premieră la seniori pentru un duel de Serie A și mijlocașul Luca Szimionaș, de asemenea ex-ripensist. Ambii timișoreni de la Verona sunt și internaționali de tineret (U21) ai României după ce au bifat cam toate loturile naționale de juniori.





