
O intervenție de urgență a avut loc miercuri dimineață în municipiul Reșița, după ce un bărbat a fost găsit fără suflare pe terasa unui imobil. Polițiștii și echipajele medicale au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112.
Apelul la SNUAU 112 a fost recepționat în jurul orei 09:25, indicând faptul că o persoană se află căzută pe plafonul unui bloc de locuințe.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat victima: un bărbat în vârstă de 35 de ani.
Acesta a fost găsit pe terasa din beton construită deasupra nivelului locuințelor de la etajul 1 al imobilului respectiv.
Un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin a efectuat manevrele de verificare medicală, însă, din nefericire, a fost nevoit să constate decesul bărbatului.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.





