
„Noaptea ideilor”, organizată de Institutul Francez din România, propune și în acest an, între 25 și 27 februarie, un dialog sub genericul „Ouvrir la voie” (Deschide calea), când timp de trei seri participanții vor glosa pe marginea unei lumi în care societatea, politica și cultura sunt în continuă schimbare. Evenimentul va avea loc la cele patru filiale ale Institutului Francez, printre care și cea din Timișoara.
În 25 februarie, la ora 18,30, „Let’s get Political @ FITT”, un eveniment organizat în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, propune o dezbatere tinerilor interesați de politică și implicare civică, punând accent pe dezvoltarea gândirii critice și încurajarea participării active la o viață democratică, precum și pe înțelegerea mecanismelor politice actuale.
În cea de-a doua seară, de la ora 20:00, la cinematograful Studio, va fi proiectat filmul „La Haine” (1995), în regia lui Mathieu Kassovitz, care are ca temă probleme actuale precum rasismul, violența și relațiile tensionate dintre tineri și forțele de ordine. Accesul este gratuit pentru posesorii cardului CulturaPlus. În ultima zi, sub genericul „Întâlniri și activități @ IFRo Timișoara”, la mediateca Institutului Francez se va desfășura, între orele 17,00 și 19,00, „Biblioteca vie”, unde participanții pot purta conversații despre implicarea civică și emanciparea prin cultură, urmată de o intervenție video a activistei franceze Salomé Saqué asupra rolului tinerilor în societatea contemporană. Între orele 19,30 și 21,00, „Discuție încrucișată” se dorește a fi o dezbatere între militanți și tineri implicați în problemele actuale ale societății și se va axa pe modul în care ideile se pot impune într-o epocă dominată de tehnologie și rețele sociale.





