
Organizatorii festivalului de jazz de la Gărâna au anunțat nume noi pentru ediția din acest an a evenimentului, care se va desfășura în perioada 9 – 12 iulie.
„Acum 30 de ani, Gărâna Jazz Festival a început ca un gest firesc al unor prieteni iubitori de jazz, pe o scenă improvizată în Munții Semenic, din convingerea că muzica poate aduce oamenii împreună în locuri neașteptate. Trei decenii mai târziu, acel gest continuă și a adunat până astăzi 440 de trupe, 1.573 de artiști și nenumărate întâlniri care au construit, în timp, identitatea festivalului.
Ediția a 30-a își dezvăluie amploarea cu aceeași răbdare și grijă pentru muzică, rămânând deschisă către direcții diferite.
Al doilea val de artiști completează line-up-ul anunțat în decembrie și aduce împreună proiecte foarte diferite ca formulă și energie, de la experimente premiate și improvizație fără plasă de siguranță, la fusion electric, dialoguri rafinate și întâlniri cu greutate în istoria jazz-ului.
Așadar, pe scena aniversară vor mai urca și: The Fusion Experience Quartet feat. Richard Bona, Dave Weckl, Ciro Manna and Mica Lecoq (S.U.A. / Franța / Italia), Liviu Butoi Quartet with David Patrois, Chris Dahlgren & Edward Perraud (România / Franța / S.U.A.), Jair-Rôhm Parker Wells (S.U.A.), Oz Noy Trio (S.U.A.), ØKSE (Danemarca / Suedia / SUA / Haiti), Pete Roth Trio feat. Bill Bruford (Marea Britanie), Evi Filippou & Robert Lucaciu (Grecia / Germania), Radu Vâlcu Quintet (România), Márton Örs Lukács DUO (România / Ungaria). Mai urmează nume care vor completa această ediție aniversară, până atunci, puteți găsi distribuția pe zile în evenimentul oficial al acestei ediții: Gărâna Jazz Festival 2026 – Anniversary Edition”, au anunțat organizatorii.
Informații despre transport, cazare, camping și alte detalii utile pentru o experiență confortabilă la Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.





