
Județul Timiș va înființa un centru destinat minorilor sub vârsta răspunderii penale care comit fapte agresive sau delincvente. Centrul va fi amplasat în comuna Săcălaz și este primul de acest tip din România, ca răspuns la crima care a avut loc în comuna Cenei, județul Timiș.
„Conform legii, Direcția de Asistență Socială poate înființa astfel de centre pentru minorii foarte violenți, foarte agresivi.
Noi nu aveam un astfel de centru, nu a fost necesar până acum”, a declarat Simonis.
Centrul va deveni funcțional după finalizarea procedurilor de certificare și obținerea tuturor avizelor, proces estimat să dureze câteva luni.
Referitor la legislație, Simonis a subliniat că aceasta trebuie să se adapteze evoluției societății și criminalității juvenile.
„Legislația, în funcție de fapte și de evoluția societății, se adaptează. Nu putem preveni totul de la început, însă trebuie să răspundem situațiilor noi, inclusiv infracționalității comise de minori mai mici”, a transmis acesta.
Președintele CJ Timiș a atras atenția și asupra finanțării insuficiente a asistenței sociale la nivel national.
„Guvernul României a subfinanțat permanent direcțiile de asistență socială. Fără resurse, tragedii ca aceasta se vor repeta. În Timiș, am plătit salariile personalului la zi și am investit în centre moderne, dar nu toată lumea se bucură de aceleași condiții”, a mai transmis Simonis.
Centrul din Săcălaz va gestiona minorii delincvenți sau foarte agresivi și va funcționa în colaborare cu Direcția de Asistență Socială.





