Premii internaționale pentru studentele de la Facultatea de Muzică din Timișoara

Premii internaționale pentru studentele de la Facultatea de Muzică din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

În prima parte a lunii februarie s-a desfășurat ediția a XIII-a a concursului Nouvelles Etoiles International Online Conpetition, cu sediul la Paris, iar patru premii au ajuns la Universitatea de Vest din Timișoara, prin studentele de la clasa de canto a mezzosopranei Aura Twarowska, din cadrul Facultății de Muzică. Premiile au fost câștigate de Anca Domuța (an III) și Bianca Țifrea (an II) – premiul întâi, Casiana Cioată și Iris Nistor (ambele an III) – premiul doi. Studentele au fost acompaniate la pian de lect.univ.dr. Marcela Costea și asist.univ.dr. Evelin Roman.

Aura Twarowska s-a născut la Lugoj, și s-a dedicat vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani în orașul natal, iar după absolvirea liceului a urmat studiile de canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universitătii de Vest, Timișoara si masteratul la Universitatea de Muzică București.


A debutat pe scena Operei Române din Timișoara în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa. În anul 2016 a inițiat în municipiul Lugoj Festivalul International „Lugoj Classic” manifestare devenită deja tradițională în peisajul cultural local. În anul 2017 Consiliul Local al Municipiului Lugoj conferă mezzosopranei Aura Twarowska titlul de „Cetățean de Onoare”. Din 2018 este Membru Corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Știință, iar din 2021 este membru în consiliul de Directori al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.