Protest de solidaritate cu poporul iranian, organizat la Timișoara (foto)

Protest de solidaritate cu poporul iranian, organizat la Timișoara (foto)

0
DISTRIBUIȚI


Foto: Virgil Simonescu

Duminică, la Timișoara, a avut loc un miting de solidaritate cu protestatarii din Iran, organizat de comunitatea iraniană locală, în contextul evenimentelor recente din această țară.

Manifestația a fost programată de la ora 16:00, la kilometrul zero al Revoluției române din 1989, în fața Operei. Organizatorii au dorit să atragă atenția asupra situației din Iran, pe care o compară cu lupta pentru libertate din România anului 1989, și să își exprime sprijinul față de cetățenii iranieni care protestează împotriva regimului de la Teheran.

Inițiativa a fost coordonată de un grup informal de iranieni din Timișoara, sub îndrumarea doamnei Maryam Mohammadkhani, solicitantă de azil. Asociația LOGS a anunțat public susținerea și implicarea sa în organizarea acestei manifestații pașnice.

Participanții au transmis mesaje de solidaritate și au cerut respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale poporului iranian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.