
Duminică, 22 februarie, aproximativ 150 de persoane, alături de 50 de câini, au participat la un protest organizat în Piața Victoriei din Timișoara, în fața Opera Națională Română din Timișoara. Acțiunea a inclus o plimbare pașnică prin zona centrală a orașului.
Participanții au purtat pancarte și au aprins lumânări, pentru a atrage atenția asupra situației câinilor fără stăpân și asupra modului în care sunt gestionate adăposturile publice. Organizatorii și participanții au solicitat autorităților să aplice măsuri precum sterilizarea, microciparea animalelor, controale mai stricte și sancționarea abandonului.
Potrivit mesajelor transmise în timpul protestului, participanții au cerut utilizarea fondurilor publice pentru programe de prevenție și reducerea abandonului, în locul eutanasierii în masă. De asemenea, aceștia au solicitat mai multă transparență în activitatea adăposturilor publice.
















Protestul a avut loc în contextul apariției unor informații și imagini privind situația câinilor din adăposturi din România, inclusiv din Județul Vrancea, care au generat reacții publice și mobilizare civică.
Un protest similar a avut loc și la București, unde peste 700 de persoane s-au adunat duminică după-amiază, în fața Palatului Parlamentului, pentru a susține legile L35/2026 și L36/2026, inițiative legislative care prevăd interzicerea eutanasierii în masă și recunoașterea animalelor ca ființe sensibile.





