div class="wp-block-image">


Opera timișoreană oferă publicului două reprezentații extraordinare ale operei „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, care îl readuc la pupitrul orchestrei pe maestrul David Crescenzi, dirijorul italian de al cărui nume se leagă unul dintre cele mai strălucite decenii ale istoriei culturale recente. Versiunea timișoreană a spectacolului poartă semnătura regizorală a maestrului Corneliu Murgu. La premiera care a avut loc în ultima seară a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, în 2013, bagheta dirijorală i-a fost încredințată lui David Crescenzi.
Cele două reprezentații vor avea loc duminică, 22 februarie, de la ora 18:00 și luni, 23 februarie, de la ora 19:00. Primul spectacol o are în prim-plan pe mezzosoprana Ramona Zaharia, de la Deutsche Oper am Rhein – Düsseldorf, care va debuta pe scena timișoreană în rolul Azucenei, iar cel de-al doilea o aduce în rolul Leonorei pe soprana Paula Iancic de la Opera Națională București.
„Trubadurul”, operă compusă pe libretul scris de Salvatore Cammarano și finalizat dupămoartea sa de Leone Emanuele Bardare, care se bazează pe o piesă spaniolă de teatru de Antonio García Gutiérrez, este una dintre cele mai dramatice opere verdiene, din care nu lipsesc pasiunile violente, trădările, răzbunările, duelurile, identitățile secrete, iubirea obsesivă și un final cutremurător. Premiera absolută a avut loc în 1853, la Teatro Apollo din Roma, și a fost primită cu frenezie de publicul italian, fiind apoi rapid preluată de toate marile scene europene. „Il Trovatore” în viziunea lui Corneliu Murgu rămâne și astăzi unul din spectacolele preferate ale publicului timișorean de operă. Biletele sunt disponibile online https://www.ort.ro/ro/Spectacole.html și la agenția de bilete a operei.



