
Foto: arhivă
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, atrage atenția asupra riscurilor utilizării necritice a Inteligenței Artificiale (AI) în educație, în lipsa unor cadre instituționale clare. Declarațiile sunt formulate în contextul analizei raportului „A New Direction for Students in an AI World: Prosper, Prepare, Protect”, publicat în ianuarie 2026 de Center for Universal Education din cadrul Brookings Institution.
Potrivit rectorului, AI a intrat în viața elevilor mai rapid decât în școli, generând un decalaj care poate afecta procesul educațional. Deși tehnologia are un potențial semnificativ în sprijinirea învățării, utilizarea sa necontrolată riscă să submineze dezvoltarea gândirii critice, a autonomiei intelectuale și a relațiilor pedagogice.
Raportul analizat subliniază că învățarea nu este doar un proces cognitiv, ci și unul social și emoțional. Externalizarea gândirii către algoritmi poate afecta dezvoltarea abilităților de bază ale elevilor și poate fragiliza relațiile dintre profesori și elevi.
Printre riscurile identificate se numără dependența de instrumentele AI, diminuarea gândirii critice, afectarea dezvoltării socio-emoționale și adâncirea inegalităților educaționale.
În același timp, rectorul arată că beneficiile AI – precum personalizarea învățării, sprijinirea elevilor neurodivergenți sau eficientizarea activității profesorilor – pot fi valorificate doar dacă tehnologia este integrată pe baze pedagogice solide. În lipsa acestora, riscurile tind să domine avantajele.
Raportul propune un cadru de acțiune structurat în jurul a trei direcții: prosperitate, pregătire și protecție. Acestea vizează utilizarea AI pentru îmbogățirea experiențelor educaționale, dezvoltarea competelor de utilizare responsabilă a tehnologiei și asigurarea siguranței, confidențialității și bunăstării elevilor și studenților.
În mediul universitar, utilizarea AI a devenit deja o practică uzuală, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice. Rectorul avertizează însă că, fără reguli clare, AI poate încuraja strategii de „supraviețuire academică” în detrimentul învățării autentice și al relației profesor–student.
La UVT, a fost adoptat un regulament privind utilizarea Inteligenței Artificiale generative în procesul educațional, care stabilește principii etice și reguli de utilizare.
Totodată, rectorul subliniază că miza nu este prezența AI în educație, ci modul în care aceasta este integrată. Fără o direcție clară, AI poate accelera procese care golesc de sens învățarea, iar cu discernământ poate contribui la o educație mai echitabilă, mai profundă și mai umană.





