
Ana Maria Moldovan s-a calificat în semifinala selecției naționale Eurovision România cu piesa Aripi să zbor. În urma preselecției pentru semifinală s-au ales 68 de piese, iar în perioada 9 – 11 februarie vor avea loc audițiile cu juriul manifestării, care vor alege cele zece piese finaliste.
„După ce, în anul 2025, am fost cea mai tânară compozitoare a Festivalului Mamaia, anul 2026 mi-a prilejuit un moment enorm de bucurie, piesa Arippi să zbor calificându-se în semifinala Selecției Naționale Eurovision România.
Aduc mulțumiri tuturor oamenilor care și-au pus amprenta asupra parcursului meu muzical, dar și celor ce m-au ajutat să finalizez piesă această, atât de dragă sufletului meu. Mulțumesc Radu Racz pentru că mi-ai adus piesa la viață, Răzvan Munteanu și Ado Sfetcu pentru implicare, Matei Gabriela Diana pentru sprijin și pregătire vocală, Florin Cipu pentru «critică constructivă»”, a declarat solista născută în Timișoara.
Recent Ana Maria Moldovan a lansat primul videoclip oficial, pentru piesa „Loverboy”, melodie care s-a calificat în finala concursului de creație al festivalului național de muzică ușoară Mamaia 2025. Ana Maria Moldovan a debutat la vârsta de 5 ani, la TVR Timișoara, cu muzică folclorică și de atunci a impresionat în numeroase concerte și evenimente, interpretând piese în mai multe limbi.. De-a lungul anilor a câștigat numeroase concursuri de interpretare.





